FC ARGEȘ - DINAMO 2-1. Rober Sierra a deschis scorul pentru piteșteni, autogolul lui Sadriu a restabilit egalitatea, însă gafa monumentală a lui Stoinov i-a pus golul pe tavă lui Mendy. „Câinii” pierd după patru luni în Superligă, piteștenii simt, din nou, gustul victoriei în campionat.
Cine a ieșit la rampă și cine a dezamăgit în duelul de la Mioveni? GSP acordă tradiționalele note după prestațiile jucătorilor lui Bogdan Andone și Nuno Campos. din această seară.
Ce note au primit „vulturii violeți” pentru partida cu Dinamo:
Igor Nikic - nota 7 » A scos ce era de scos, nu putea face mai multe la autogolul lui Sadriu, a avut o paradă excelentă la șansa lui Karamoko din minutul 80.
Costinel Tofan - nota 6 » Sigur defensiv, în nota echipei.
Guilherme Garutti - nota 6 » Încearcă permanent să-și lanseze colegii din ofensivă cu pase lungi, care, de cele mai multe ori, ajung și la destinatar. Sigur în defensivă.
Leard Sadriu - nota 4 » În prima repriză, a fost omul de pe teren cu cele mai multe acțiuni defensive (8). În a doua, a izbutit să marcheze în proprie poartă.
Dorinel Oancea - nota 7 » A centrat excelent la golul lui Sierra, fiind, totodată, unul dintre cei mai activi oameni ai celor de la Argeș în prima repriză, cu mai multe centrări de calitate în careul dinamoviștilor.
Florin Borța - nota 5 » Marcaj deficitar la golul egalizator al dinamoviștilor.
Roberto Sierra - nota 7 » A deschis scorul în minutul 38, cu o lovitură de cap din șase metri.
Vadim Rață - nota 6 » Indispensabil la mijlocul terenului, energic, constant în pressing, foarte bun la jocul fără minge.
Ionuț Rădescu - nota 5 » Nu a ieșit cu nimic în evidență. 20 de atingeri, 6/9 pase precise, un dribling reușit, 4/8 dueluri câștigate.
Yanis Pîrvu - nota 6 » Activ, în nota echipei, apare des la primit în careul advers, însă, probabil din cauza juneții, ezită să ia decizii.
Ricardo Matos - nota 6 » Constant un pericol în ultima treime. La nevoie, coboară între mijlocașii centrali pentru a-și procura baloanele. 13/19 pase precise, 27 de atingeri, dintre care una în careul advers, un șut pe lângă poartă.
Bogdan Andone, antrenor - nota 8 » Argeș i-a blocat excelent pe dinamoviști în prima repriză printr-un pressing avansat, apoi a „parcat autobuzul” în fața porții lui Nikic.
Pe parcurs au mai intrat:
Robert Moldoveanu ('68) - nota 5 » Nu a ieșit cu nimic în evidență.
Thiago Goncalves ('68) - nota 5 » OK, a contribuit la stufosul bloc defensiv al trupei lui Bogdan Andone de pe finalul partidei.
Oluwatobiloba Alagbe ('77) - a jucat prea puțin pentru a putea fi notat.
Mamadou Mendy ('77) - nota 7 » A profitat de eroarea lui Stoinov și a adus toate punctele echipei sale.
Silviu Balaure ('90+4) - a jucat prea puțin pentru a putea fi notat.
Calificativele băieților lui Campos la Mioveni:
Alaa Bellaarouch - nota 4 » Prima mare greșeală a marocanului în acest campionat. La golul lui Sierra, a fost nehotărât, iar faza l-a prins pe picior greșit.
David Irimia - nota 5 » Încă are probleme pe faza defensivă. În a doua repriză, a jucat mai degrabă în rol de extremă, însă fără realizări sau mingi utile în careu.
Martin Pascual - nota 7 » Imperial în duelurile aeriene. În repriza a doua, a urcat mult, progresia sa cu mingea la picior fiind excelentă.
Nikita Stoinov - nota 3 » A greșit o preluare simplă în prima repriză, acordând un aut într-o zonă periculoasă piteștenilor. Pasiv la golul lui Sierra. Ulterior, a comis o greșeală ca în curtea școlii la reușita lui Mendy. Israelianul greșește de mai multe etape, însă a fost iertat de oponenți. Probabil la ultimul meci ca titular la Dinamo.
Raul Opruț - nota 5 » Poartă și el o parte din vina de la golul piteștenilor din prima repriză.
Matthias Verreth - nota 5 » Se retrage cel mai mult dintre toți dinamoviștii, însă prima lui repriză a fost de coșmar. În minutul 36, a pierdut un balon într-o zonă periculoasă, din care a rezultat o șansă și două cornere pentru piteșteni. Din al doilea, băieții lui Andone au și marcat. Lent, neinspirat la pasă, în antiteză cu prestația cu UTA Arad, în care a fost providențial în axul median.
Alberto Soro - nota 5 » A avut prima mare ocazie a partidei, însă a reluat defectuos, cu genunchiul, din cinci metri. Invizibil în primele 45 de minute.
Danny Armstrong - nota 6 » Travaliu extraordinar al scoțianului, chiar și în zilele în care nu îi ies prea multe.
Diogo Pinto - nota 5 » Titularizat pentru a treia oară la rând. Săptămâna trecută, a izbutit să marcheze de 4 ori, un „hat-trick” cu Chindia Târgoviște în Cupa României și golul care a închis tabela cu UTA Arad. Șters în această seară, a fost înlocuit cu Karamoko în partea secundă.
Dean Zandbergen - nota 6 » A acordat mult prea ușor cornerul din care au și marcat piteștenii. S-a revanșat la golul egalizator, din pasa sa survenind autogolul lui Sadriu și a fost omul care a orchestrat majoritatea acțiunilor ofensive ale roș-albilor în partea secundă.
Cătălin Cîrjan - nota 4 » În mod cert, nu-i priește noua poziție.
Nuno Campos, antrenor - nota 5 » Poate ar fi trebuit să aibă o reacție mai bună, iar introducerile lui Musi și Tarbă să aibă loc ceva mai devreme.
Pe parcurs au mai intrat:
Mamoudou Karamoko ('63) - nota 6 » A irosit o șansă monumentală în minutul 80, singur cu Nikic, din care un atacant ar fi trebuit să-și aducă echipa în avantaj.
Ianis Tarbă ('87) - a jucat prea puțin pentru a putea fi notat.
Alex Musi ('87) - a jucat prea puțin pentru a putea fi notat.
Cum s-au descurcat „cavalerii în negru” la FC Argeș - Dinamo:
Florin Andrei, arbitru - nota 8
Alexandru Filip, asistent 1 - nota 7
Florin Iftode, asistent 2 - nota 7
George Vidican (VAR) și Bogdan Dumitrache (AVAR) - nota 7
{{text}}