Cotidianul „The Sun” din Marea Britanie a anunțat retragerea Soranei Cîrstea (36 de ani, #15 WTA) după ce tenismena româncă a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong de către Alexandra Shubladze (21 de ani, #136 WTA), scor 2-6, 3-6.
Sorana Cîrstea a anunțat în luna decemebrie a anului trecut că acesta va fi ultimul ei an în circuitul WTA, urmând să se retragă la finalul sezonului.
The Sun anunță: „Acest eșec marchează finalul carierei Soranei Cîrstea”
„În vârstă de 36 de ani, Cirstea fusese desemnată principala favorită la competiția de categorie WTA 250. Deși anunțase anterior că 2026 va fi ultimul său an în circuitul profesionist, acest eșec marchează finalul carierei sale, cu excepția cazului în care jucătoarea va reveni asupra deciziei.
Hotărârea vine după o perioadă excelentă din punct de vedere sportiv, marcată de un titlu în circuitul WTA și o calificare în sferturile de finală la Roland Garros. Grație acestor evoluții solide, sportiva a atins cea mai bună clasare a carierei, urcând până pe poziția a 15-a în clasamentul mondial.
De-a lungul întregului sezon, Cirstea a fost chestionată frecvent cu privire la viitorul său în tenis.
Toată lumea mă întreabă și îmi spune: «Nu te poți retrage, nu te poți retrage!». În acest moment, decizia mea este stabilită. Dar vom vedea ce pot realiza în acest an, chiar dacă este ultimul meu sezon. Am în continuare multe obiective și aspecte de îmbunătățit, iar în fiecare zi intru pe teren cu un plan clar.
- Sorana Cîrstea, după turneul WTA de la Roma
La turneul de la Roma, Cirstea a atins faza semifinalelor după o victorie de răsunet împotriva numărului 1 mondial de la acel moment, Aryna Sabalenka. Prin acel rezultat, ea a devenit cea mai în vârstă jucătoare din era Open care obține prima sa victorie din carieră în fața unui lider mondial în exercițiu”, au notat jurnaliștii de la „The Sun”.
Turneele și rezultatele Soranei Cîrstea în 2026
Indiferent de decizia pe care o va lua, Sorana Cîrstea a avut parte de un sezon foarte bun, câștigând titlul la Transylvania Open, ajungând în semifinală la Roma (WTA 1000) și la Rouen (WTA 250) și jucând sferturi de finală la Roland Garros și „optimi” la US Open.
Astfel, ea a ajuns până pe locul 15 WTA, cea mai bună clasare a carierei sale, fiind în elita tenisului mondial. Cîrstea va termina anul 2026 fie pe locul 15 mondial, fie pe locul 16.
Doar alte 3 jucătoare din ultimii 40 de ani au izbutit să încheie un sezon în top 16 mondial la vârsta de 36 de ani sau mai mult. Este vorba de niște legende ale tenisului: Martina Navratilova (1992, locul 5; 1993, locul 3; 1994, locul 8), Venus Williams (2017, locul 5) și Serena Williams (2018, locul 16; 2019, locul 10; 2020, locul 11).
Brisbane (WTA 500) - optimi de finală
Adelaide (WTA 500) - calificări, turul 2Australian Open (Mare Șlem) - turul 2
Transylvania Open (WTA 250) - câștigătoare
Dubai (WTA 1.000) - optimi de finală
Indian Wells (WTA 1.000) - turul 3
Miami (WTA 1.000) - optimi de finală
Linz (WTA 500) - sferturi de finală
Rouen (WTA 250) - semifinale
Madrid (WTA 1.000) - turul 3
Roma (WTA 1.000) - semifinale
Roland Garros (Mare Șlem) - sferturi de finală
Londra (WTA 500) - turul 2
Wimbledon (Mare Șlem) - turul 3
Toronto (WTA 1.000) - turul 2
Cincinnati (WTA 1.000) - optimi de finală
US Open (Mare Șlem) - optimi de finală
Wuhan (WTA 1.000) - turul 1
Ningbo (WTA 500) - turul 2
Tokyo (WTA 500) - turul 1
Hong Kong (WTA 250) - sferturi de finală
{{text}}