Selecționerul naționalei României, Gheorghe Hagi (61 de ani), a anunțat sâmbătă lotul de 26 de jucători pe care se va baza la ultima acțiune din acest an, ultimele două partide din Liga Națiunilor, după o campanie dezastruoasă pentru „tricolori”. Față de luna trecută, Hagi a lăsat acasă 12 jucători. Iată ce au făcut aceștia în ultimele 3 săptămâni!
România – Polonia se joacă pe 14 noiembrie, iar Bosnia – România are loc pe 17 noiembrie. Ambele meciuri vor începe de la 21:45, vor fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Antena 1.
Hagi a chemat la această acțiune 26 de jucători, 18 din străinătate și 8 din Superliga. Față de lotul alcătuit pentru primele 4 meciuri din Liga Națiunilor, selecționerul a lăsat în afara listei 12 nume: pe portarii Ionuț Radu și Valentin Cojocaru, respectiv următorii jucători de câmp: Andrei Burcă, Bogdan Racovițan, Andrei Borza, Raul Opruț, Marius Marin, David Matei, Darius Olaru, Florin Tănase, Louis Munteanu și Denis Drăguș.
În plus, pentru această acțiune, Hagi a decis să apeleze la serviciile lui Ștefan Târnovanu, Laurențiu Popescu, Marius Corbu, Ianis Stoica și Florinel Coman.
Pe ei i-a lăsat Hagi acasă: ce au făcut în ultimele 3 săptămâni
Nemulțumit de prestațiile arătate de jucători la națională, luna trecută, Hagi i-a mai monitorizat încă trei săptămâni, dar până la urmă s-a convins și a luat decizia să nu îi mai cheme acum. Iată mai jos cum s-au descurcat cei 12 care luna trecută au intrat în calcule, iar acum nu au mai primit convocarea.
Ionuț Radu » Titular la Celta Vigo, alături de care joacă în Europa League, Radu a fost pe lista preliminară și ar fi fost în lot dacă nu ar fi anunțat cu o zi înainte de convocare că nu vrea să vină în țară. Clubul a informat FRF că portarul dorește să rămână în Spania, pentru a urma un tratament medical și a rezolva o problemă mai veche, la umăr;
Valentin Cojocaru » A fost la lot luna trecută, fără să joace. De atunci, a fost titular la fiecare meci, la echipa de club, a încasat 5 goluri în două meciuri, iar la ultimul, contra celor de la Rakow, a luat un cartonaș roșu direct în minutul 90+4;
Andrei Burcă » Veteranul din centrul apărării părea să nu mai aibă viitor la națională după ultima acțiune. Chiar dacă Hagi nu a vorbit despre el direct, surse din jurul echipei anunțau că aventura fundașului central sub „tricolor” a ajuns la final. Ajuns la 33 de ani, Burcă a rămas titular la echipa de club, în China, unde îi va expira contractul la finalul acestui an;
Bogdan Racovițan » A prins doar 23 de minute cu Polonia, luna trecută, în rest a fost lăsat în afara lotului la fiecare meci. La echipa de club, Rakow, a continuat să fie om de bază, integralist la fiecare meci, reușind chiar un gol acum 5 zile, în poarta lui Cojocaru;
Andrei Borza » A prins doar 23 de minute la precedenta acțiune, iar de atunci și până acum a avut trei apariții în Turcia, în trei victorii ale echipei lui, lipsind de la singurul eșec înregistrat în această perioadă;
Raul Opruț » A rămas pe bancă luna trecută și, deși Hagi spunea că regretă că nu i-a dat minute, a ales acum să nu îl mai cheme. Om de bază la Dinamo, Opruț a fost integralist în toate cele 5 meciuri de campionat din ultimele trei săptămâni. A jucat și în Cupa României 36 de minute și a oferit o pasă decisivă;
Marius Marin » Om de bază la Euro 2024, Marius Marin nu l-a convins pe Hagi. Nu a prins minute nici la lot, luna trecută, și de atunci nici la echipa de club, în campionat, unde a rămas în afara lotului. A jucat doar 120 de minute în Cupă, fără să aibp vreo reușită ofensivă;
David Matei » Jucătorul debutat de Hagi la naționala mare la 19 ani și 10 luni, campion cu Craiova, Matei a prins doar 25 de minute la ultima acțiune, iar acum nu a mai fost chemat. De atunci și până acum, a jucat în fiecare etapă de Superliga (de două ori integralist), a dat un gol și o pasă decisivă, la care se adaugă câteva minute și în grupa de Conference League;
Darius Olaru » Fostul jucător de la FCSB nu a evoluat foarte mult în ultima lună. În campionat a prins doar 67 de minute, în rest două meciuri în care a rămas rezervă neutilizată. A evoluat însă în fiecare meci din Europa League, unde a suferit și o accidentare în jocul cu Hapoel Beer Sheva, când a părăsit terenul după doar jumătate de oră;
Florin Tănase » A avut mai degrabă evoluții sporadice la Omonia Nicosia, câteva minute la fiecare meci, dar fără să fie decisiv. A jucat, de asemenea, și la fiecare joc din grupa de Europa League, ultima dată 72 de minute la mijlocul acestei săptămâni;
Louis Munteanu » A părăsit naționala mai repede data trecută, din cauza unei accidentări, iar la echipa de club nu a mai prins vreun minut, în campionat, de la finalul lui septembrie;
Denis Drăguș » Convocat pentru acțiunea precedentă, nu s-a mai prezentat la lot, din motive medicale. De atunci, a jucat puțin și la FCSB, unde nu a reușit încă să se impună, fiind mai degrabă într-o perioadă de convalescență după ultimele probleme de sănătate.
Lotul României pentru meciurile din noiembrie
PORTARI:
Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 4/0)
Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 5/0)
Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0)
FUNDAȘI:
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 41/2)
Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 2/0)
Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 32/1)
Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 7/0)
Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 12/1)
Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 4/0)
Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 10/0)
Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 55/2)
Lisav EISSAT (Bristol City, 6/0)
MIJLOCAȘI:
Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 16/0)
Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 78/12)
Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 41/5)
Marius CORBU (Ferencváros | Ungaria, 0/0)
Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 90/15)
Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 11/0)
Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 4/0);
ATACANȚI:
Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 48/12)
Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 19/1)
Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 40/5)
Ianis STOICA (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0)
Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 57/8)
Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 22/3)
Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 11/3)
{{text}}