Atanas Trică (22 de ani) a bifat al doilea meci consecutiv cu gol marcat pentru AEK Larnaca, atancatul romând închizând tabela la scorul de 4-1 în fața celor de la Karmiotissa, în etapa a 9-a din campionatul Greciei.
Atanas Trică, marcator și în etapa precedentă la remiza scor 2-2 cu Kravasa, a sărbătorit cea de-a doua sa reușită în tricoul ciprioților în stilul legendarului Thierry Henry (49 de ani), legendarul jucător al lui Arsenal și Barcelona, campion mondial și european cu naționala Franței, sprijinindu-se cu o mână de steagul de la colțul terenului.
Atanas Trică a marcat din nou în Cipru și a sărbătorit în stilul lui Thierry Henry
Atanas Trică a început meciul pe banca de rezerve și a fost introdus pe teren în minutul 64, la scorul de 2-1 în favoarea echipei sale, stabilit în urma reușitelor semnate de Riad Bajic și Amor Layouni în prima repriză, în timp ce pentru oaspeți a punctat Ruben Garcia în minutul 54.
Enric Saborit a dus scorul la 3-1 în minutul 85, iar Atanas Trică a închis tabela în minutul 90+2, marcând simplu, din interiorul careului mic, cu poarta goală.
Thierry Henry obișnuia să celebreze astfel golurile marcate / Foto: XAtacantul român a mers apoi direct la colțul terenului și a sărbătorit reușita sprijinindu-se cu o mână de steag, în stilul lui Thierry Henry, copiat de-a lungul timpului de alți mari jucători ai lumii, precum Kylian Mbappe, Erling Haaland sau Cristiano Ronaldo.
Crescut în academia celor de la Universitatea Craiova, pentru care a și debutat în Liga 1 la vârsta de 16 ani și 11 luni.
Fiul lui Eugen Trică și nepotul lui Ilie Balaci a mai evoluat de-a lungul carierei la CSA Steaua, CS Tunari, Slatina și U Cluj, de unde a fost cumpărat în această vară pentru suma de 50.000 de euro, ardelenii păstrând un procentaj de 20% dintr-un eventual viitor transfer.
În prezent, cota de piață a internaționalului român de tineret este de 400.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
Atanas Trică, în tricoul lui AEK Larnaca / Foto: InstagramDe la sosirea sa în Cipru, Atanas Trică a bifat 13 minute în victoria cu Nea Salamis (4-1), 68 de minute în eșecul cu Pafos (0-1), 7 minute în succesul cu Omonia (2-0), o repriză în remiza cu Kravasa (2-2), meci în care a marcat primul gol, iar acum 26 de minute în succesul la scor în fața celor de la Karmiotissa.
{{text}}