International   •   Stranieri   •   EȘEC

Se prezintă la națională după o înfrângere rușinoasă! După-amiază de coșmar pentru internaționalul român

Lisav Eissat, în Bristol City - Norwich / FOTO: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  sâmbătă, 07 noiembrie 2026

Bristol City, formația fundașului central român Lisav Eissat (21 de ani), a suferit o înfrângere categorică pe teren propriu, scor 0-5 cu Norwich, în etapa a 15-a din Championship, liga secundă a Angliei.

Eșecul a venit chiar în ziua în care Eissat a aflat că a fost convocat de selecționerul Gheorghe Hagi pentru partidele României cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor.

Bristol City, echipa lui Lisav Eissat, umilită pe teren propriu în Championship

Titularizat de antrenorul Michael Skubala, internaționalul român nu a putut împiedica înfrângerea categorică a echipei sale. Norwich a deschis scorul în minutul 22, prin Maghoma, iar oaspeții au intrat la vestiare cu un avantaj minim, 1-0.


În repriza secundă, defensiva lui Bristol City a cedat complet. Darling (53) și Brooks (56) au înscris la interval de numai trei minute și au dus scorul la 3-0.

Makama a majorat diferența în minutul 70, iar Kvistgaarden a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 80, stabilind rezultatul final, 5-0 pentru Norwich.

Deși echipa sa a încasat cinci goluri, Lisav Eissat a încheiat partida cu 15 dueluri câștigate din 20, dintre care 9 din 11 în jocul aerian și 6 din 9 la nivelul gazonului.

Fundașul român a mai înregistrat 3 recuperări, 3 faulturi comise și 65 de pase reușite din 75 încercate, având în total 92 de atingeri ale mingii.


În urma acestui rezultat, Bristol City ocupă locul 16 în Championship, cu 18 puncte acumulate în 15 etape. De cealaltă parte, Norwich se află pe poziția a 12-a, cu 21 de puncte.

După pauza competițională dedicată echipelor naționale, Bristol City va reveni în Championship pe 21 noiembrie, când va juca în deplasare cu Middlesbrough, liderul clasamentului.

Clasamentul la zi din Championship

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.