Fotbal   •   Liga 1   •   ARENA NAȚIONALĂ

Incredibil! Cum arată gazonul pe Arena Națională, la două luni după ce a fost schimbat

+23 Foto
Gazonul de pe Arena Națională, în condiții proaste, la două luni după ce a fost montat

Articol de Andrei Crăiţoiu, Sergiu Alexandru, Adrian Duţă   —  sâmbătă, 07 noiembrie 2026

La două luni după ce a fost montat, gazonul de pe Arena Națională a început să se rupă. Reporterii GSP au surprins imaginile cu suprafața de joc, la FCSB - Corvinul, în etapa 15 din Superliga.

După partida dintre FCSB și Corvinul, pe Arena Națională va juca România. Duelul cu Polonia, din Liga Națiunilor, va avea loc pe 14 noiembrie.

GALERIE FOTO. Gazonul de pe Arena Națională, în condiții proaste, la două luni după ce a fost montat


Sâmbătă seară, înainte de jocul din FCSB și Corvinul, gazonul de pe Arena Națională prezenta multe porțiuni fără iarbă. La colțuri arăta cel mai rău. Jucătorii trebuie să execute cornere de pe pământ.

Vremea din Capitală din ultimele două săptămâni a dus la degradarea gazonului. Ploile abundente și frigul au contribuit la starea precară a suprafeței de joc de pe cel mai mare stadion al țării.

Federalii speră să rezolve problema săptămâna viitoare, în zilele premergătoare duelului României cu Polonia, din Liga Națiunilor. Va fi ultimul meci acasă pentru echipa lui Gică Hagi în actuala campanie din Nations League, pentru că meciul din etapa 6 a grupei va fi în deplasare, cu Bosnia.

Gazonul actual de pe Arenă a fost pus în septembrie, la finalul perioadei de concerte de pe stadion. Arena Națională a fost indisponibilă pentru fotbal timp de 3 luni și jumătate, de la finalul lunii mai până la jumătatea lui septembrie. Primul joc disputat aici după pauză a fost FCSB - Petrolul 2-2, pe 14 septembrie.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.