Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, a avut un discurs extrem de dur după remiza cu Farul, scor 1-1, din etapa 15 a Superligii.
Foarte nemulțumit de prestația din repriza a doua, Pancu a transmis că e o problemă de mentalitate la Rapid și a făcut trimitere directă la clasările din ultimele sezoane, când giuleștenii nu au terminat mai sus de locul 5.
„Sunt lucruri care mă depășesc”, au fost cuvintele lui Pancu după încheierea turului sezonului regular.
Discursul lui Daniel Pancu după Farul - Rapid 1-1
„Nu știu cum au fost ocaziile mai mari, e un punct în deplasare, cu o echipă care marca multe goluri pe teren propriu, până la urmă e echitabil. Sunt lucruri care mă depășesc, sunt lucruri care vin din trecut.
Nu poți să ai jocul sub control în atâtea situații și să nu câștigi. Și acum două etape am avut avantaj la pauză și am luat 4 goluri în repriza a doua. Și azi puteam să mai luăm.
Sunt lucruri de mentalitate. Jucătorii nu pot, din moment ce de 3 ani clachează în meciurile cu miză. Se sperie la meciurile importante, tot ce a fost înainte nu e întâmplător. E clar că avem o problemă mare de tot. Nu a fost o întâmplare locurile alea 5 și 6. Ne pierdem echilibrul când suntem în avantaj.
Sau poate văd eu altfel lucrurile, poate obișnuit cu un Rapid care să domine. Sigur, suntem la mijlocul unui proces. Din punct de vedere al modului în care intrăm când suntem în avantaj la pauză e clar să sunt lucruri care vin din trecut.
Jucătorii pot să le depășească, dar nu la Rapid. Obiectivul meu e să ajung în play-off, să nu uităm cum erau lucrurile în vară. Între timp văd că lumea vorbește de titlu, de șanse la campionat. Poate ar trebui să ne întoarcem la obiectivele din vară.
Sunt momente în care te simți mic, și FCSB ne-a călcat în picioare în repriza a doua. Am știut că un gol nu e de ajuns la Constanța. Am primit un gol la o fază care nu anunța nimic, apoi am pierdut toate formele de organizare.
La ce jucători avem noi pe bancă, ar trebui să avem un avantaj meci de meci. Nu știu care e cauza, mă depășește. Nu recunosc nimic în unele momente. Totul e despre duelurile 1 la 1.
Latif nu știe ce înseamnă Rapidul, e un copil venit de la Genoa. Lumea vorbește de titlu după 3 luni. Ce se întâmplă în anumite momente la meciurile din deplasare nu poți fi campion. Locul 5 sau 6 îl obțin și cu tine (n.r. - semn către reporter), că au jucătorii valoare”, a declarat Daniel Pancu, la Prima Sport 1..
{{text}}