Suporterii celor de la FCSB au pregătit un moment special la partida cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii. Membrii grupării „Titan Boys 1996” au realizat o scenografie aniversară impresionantă, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la înființare.
Aproximativ 4.000 de spectatori au fost prezenți pe Arena Națională la confruntarea dintre FCSB și Corvinul. Atmosfera din tribune a fost animată de scenografia desfășurată de suporterii roș-albaștrilor, dar și de scandările galeriei oaspete.
Suporterii Corvinului au primit sprijin din partea membrilor Peluzei Sud Steaua, galeria formației din Ghencea, care evoluează în Liga 2. Cele două galerii sunt înfrățite, iar fanii steliști au profitat de confruntarea cu FCSB pentru a transmite mesaje împotriva rivalei.
FOTO Scenografie aniversară la FCSB - Corvinul! Ce mesaj au afișat membrii „Titan Boys”
Suporterii celor de la FCSB au atras atenția printr-o scenografie de mari dimensiuni, pregătită pentru aniversarea a 30 de ani de existență a grupării „Titan Boys”.
O pânză uriașă, realizată în alb și negru, a acoperit o bună parte a peluzei. Pe aceasta a fost reprezentat un personaj cu înfățișare de pirat, purtând o pălărie impunătoare, cu barbă lungă și un petic negru peste un ochi.
Deasupra scenografiei a fost afișat bannerul „TITAN BOYS 1996”, în timp ce mesajul principal a fost împărțit pe mai multe bannere, dispuse în jurul pânzei: „BEFORE THERE WERE LEGENDS, THERE WERE OUTLAWS WHO DARED MAKE HISTORY!”
Traducerea în limba română este: „Înainte să existe legende, au existat proscriși care au îndrăznit să scrie istorie!”.
Momentul a fost însoțit de fum negru, ridicat din zona peluzei, în timp ce fanii au ținut întinsă pânza care acoperea mai multe sectoare.
„Voi nu sunteți Steaua!” » Peluza Sud Steaua a venit să susțină Corvinul și a scandat împotriva FCSB-ului
Partida de pe Arena Națională a avut parte și de un episod tensionat în tribune, pe fondul rivalității dintre suporterii FCSB-ului și cei ai Stelei București.
Membrii Peluzei Sud Steaua, galeria echipei din Ghencea, care evoluează în Liga 2, au fost prezenți alături de suporterii Corvinului Hunedoara, grupare cu care sunt înfrățiți.
Fanii oaspeților au scandat împotriva FCSB-ului: „Voi nu sunteți Steaua!” și „Steaua suntem noi, Steaua suntem noi!” au fost scandările auzite din sectorul rezervat oaspeților.
{{text}}