Victoria Corvinului cu FCSB, scor 1-0, a ajuns în presa din Slovacia. Jurnaliștii slovaci au scris despre conaționalul lor, Andrey Fabry, marcatorul unicului gol.
Mijlocașul ofensiv al Corvinului a înscris în finalul primei reprize, cu un șut de la distanță, la colțul lung, la firul ierbii. Pentru slovac a fost al doilea gol în acest sezon de Superliga. El are și două assist-uri.
Presa din Slovacia, cu ochii pe FCSB - Corvinul 0-1
„A pus capăt așteptării în cel mai bun moment posibil. Andrej Fabry a adus victoria echipei sale”, a titrat sport.aktuality.sk, care a continuat:
„Fotbalistul slovac Andrej Fabry a decis victoria celor de la Corvinul în meciul de sâmbătă din etapa a 15-a a primei ligi din România, scor 1-0 pe terenul celor de la FCSB.
Mijlocașul ofensiv în vârstă de 29 de ani a punctat în minutul 29, iar echipa sa a urcat pe locul 7 în clasament grație celor trei puncte, depășind-o chiar pe FCSB.
Fabry a înscris pentru a doua oară în acest sezon, ultima sa reușită datând din prima etapă, împotriva celor de la Csikszereda”.
Andrej Fabry/ foto: Facebook @Corvinul HuneoaraEra foarte, foarte greu, erau periculoși și la fazele fixe, dar băieții au avut o săptămână bună, asta am discutat cu ei.
Am discutat cu ei, erau conștienți că sunt într-un moment bun, doar că trebuia să-l arătăm. Și la Petroșani a fost un meci greu, nu marcaserăm, nu câștigaserăm și ne apăsa acest lucru. Toată lumea ne-a lăudat că am jucat bine, dar am pierdut. Trebuia să vină și o astfel de victorie.
Îmi doream foarte mult să câștigăm, eu zic că am pregătit bine meciul. Aveau jucători de calitate și puteau să-ți pună probleme mari, cum au jucat în a doua repriză cu Rapid.
Astăzi nu prea le-a ieșit sau, în momentul în care le-a ieșit, am avut un portar inspirat. N-au fost în zi de șut, asta vorbeam cu stafful, le-au cam intrat șuturile în general, dar la meci au fost neinspirați.
- Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara
{{text}}