Fotbal   •   Liga 1   •   REVELAȚII

Florin Prunea a numit două revelații ale Superligii: „Cu nume care nu spun nimic”

Florin Prunea

Articol de Adrian Duţă   —  duminică, 08 noiembrie 2026

Fostul internațional Florin Prunea a lăudat-o pe Corvinul, după victoria hunedorenilor cu FCSB, scor 1-0, în etapa 15 a Superligii.

Fostul portar al „Generației de Aur” le-a numit pe Corvinul și Petrolul revelațiile acestui sezon de Liga 1, cele două formații fiind surprizele din lupta pentru play-off.

Petrolul e pe locul 4 în campionat, cu 27 de puncte. Corvinul e pe locul 7, cu 22 de puncte, la două în spatele Farului, echipa de pe locul 6.

Florin Prunea: „Corvinul și Petrolul sunt revelațiile acestui campionat”


„Corvinul a câștigat fără probleme. Vedem un nou portar tânăr bun, pe Frânculescu. A avut niște șuturi de scos, dar nu extraordinare. FCSB nu a avut ocazii extraordinare, Corvinul a avut.

Corvinul și Petrolul sunt revelațiile acestui campionat. Maxim face o treabă excelentă. Propune an de an jucători, vine cu nume care nu îți spun nimic.

O echipă cu intensitate, la care se lucrează. Un șut extraordinar, s-au luptat cu jucătorii adverși, o victorie meritată”, a declarat Florin Prunea, la emisiunea Digi Sport Matinal.

Florin Prunea nu a înțeles schimbarea lui Boutoutaou în FCSB - Corvinul


Despre FCSB, învinsă pe Arena Națională sâmbătă seară de către nou-promovată, Florin Prunea a declarat:

„Târnovanu nu avea ce să facă la gol. Se duce în plasa laterală. Nu i s-a dus pe sub mână, l-a ocolit, zic că nu avea ce să facă. Nu înțeleg de ce a fost schimbat Boutoutaou.

Eu l-am contestat la început, dar e unul dintre puținii care pot face diferența de la mijlocul terenului în sus. A făcut singura fază periculoasă din prima repriză”.

Îmi doream foarte mult să câștigăm, eu zic că am pregătit bine meciul. Aveau jucători de calitate și puteau să-ți pună probleme mari, cum au jucat în a doua repriză cu Rapid.



Acum nu prea le-a ieșit sau, în momentul în care le-a ieșit, am avut un portar inspirat. N-au fost în zi de șut, asta vorbeam cu stafful, le-au cam intrat șuturile în general, dar la meci au fost neinspirați.



- Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.