Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - Corvinul

Ioan Andone prevede surpriza, după ce a asistat la FCSB - Corvinul: „O văd în play-off”

FCSB - Corvinul / foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Adrian Duţă   —  duminică, 08 noiembrie 2026

Ioan Andone, legenda Corvinului, a fost pe Arena Națională la victoria hunedorenilor cu FCSB, scor 1-0, în etapa 15 din Superliga, și a analizat succesul formației lui Florin Maxim.

Ioan Andone s-a declarat impresionat de prestația Corvinului și i-a lăudat pe jucători pentru dăruire. Fostul campion al României cu Dinamo îi vede pe hunedoreni în play-off.

În schimb, fostul fundaș central al naționalei o avertizează pe FCSB privind clasarea în top 6 și consideră că roș-albaștrii au nevoie de minim 4 transferuri. De asemenea, a declarat că Reghecampf are nevoie de minim 3 luni pentru a-și pune amprenta pe jocul formației bucureștene.

Ioan Andone: „Jos pălăria pentru Corvinul, dacă continuă pe aceeași linie o văd în play-off”


„Am fost în Consiliul de Administrație la Corvinul. Eram 5 oameni, eu eram președintele. Am fost 5 ani, dar nu am mai avut timp. Am mai fost la un meci cu Csikszereda, la Arad, ăsta a fost al doilea.

Norocul ți-l faci cu mâna ta. Corvinul a făcut o partidă extraordinară pentru deplasare. Cei de la FCSB nu au...Am văzut multe lucruri, Drăguș, care pleca de acolo. M-am bucurat tare mult de victoria Corvinului. I-au băgat pe cei de la Steaua (n.r. - FCSB) sub ei.

Mi-a plăcut ambiția, agresivitatea jucătorilor Corvinului, nu au cedat la contacte fizice, au câștigat duelurile. E o victorie muncită, corectă. Până la urmă, și FCSB a avut ocazii.

Jos pălăria pentru Corvinul, dacă continuă pe aceeași linie o văd în play-off. Să fie surpriza play-off-ului, ca Argeș anul trecut”, a declarat Ioan Andone, la emisiunea Digi Sport Matinal.


Ioan Andone: „FCSB dacă continuă așa și nu-și rezolvă problemele, poate să pățească ce a pățit anul trecut”

„Cei de la FCSB au întâlnit o echipă bine organizată, care nu s-a deschis. Sunt meciuri și meciuri. În alt colectiv aveau rezultate, acum nu au. Muhar e un punct cheie, dacă îl oprești...Korenica ajunsese fundaș dreapta, ce să mai zic.

Pe FCSB am văzut-o în două sau 3 meciuri, probabil se văd antrenamentele mai dure, schimbarea antrenamentelor, de asta sunt obosiți. FCSB s-a impus și prin potență în celelalte meciuri. Nu poți spune că Drăguș sau Muhar nu au valoare.

FCSB dacă continuă așa și nu-și rezolvă problemele, poate să pățească ce a pățit anul trecut. E un club bogat, cu bani, jucătorii vor să ajungă la FCSB, și atunci în iarnă poate face 4 transferuri și să fie altă echipă după pregătire.

Lui Reghe îi trebuie 3-4 luni, pentru că el nu știe ce s-a făcut în vară. Trebuie timp, nu poți face peste noapte, mai ales că pretențiile sunt mari.

Poți face repede pentru o echipă care se luptă la retrogradare, rezolvi problemele defensive, dar peste noapte să te duci la atac nu poți”, a mai declarat Ioan Andone.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.