Edward Iordănescu, 48 de ani, este în tratative, și în Europa, și în Asia, pentru a-și continua cariera, dar nu este o variantă de a-l înlocui pe Zeljko Kopic, 49 de ani, demis de la Cracovia. Wieczysta l-a dorit în vară pe român, înaintea croatului
Zeljko Kopic (49 de ani), fostul antrenor al lui Dinamo București, a fost demis de Wieczysta Cracovia sâmbătă spre duminică noaptea, după o nouă înfrângere suferită în campionatul Poloniei. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat transmis pe rețelele de socializare.
Sâmbătă seara, Wieczysta Cracovia a pierdut dramatic pe terenul lui Gornik Zabrze, scor 1-2, în etapa a 14-a, după ce a primit golul decisiv în minutul 90, de la Erik Janza. Echipa croatului a deschis scorul în minutul 31, dar a fost egalată după doar două minute.
Cei doi colaboratori ai săi, Florentin Petre și Cosmin Bujor, pe care i-a avut și în "haită", care l-au urmat pe Kopic și în Polonia, vor rezilia și ei cu Cracovia.
Edward Iordănescu NU preia Wieczysta Cracovia. A fost pe lista polonezilor în vară, acum are alte tratative
Deunăzi, au apărut informații cum că Edward Iordănescu, 48 de ani, liber de contract, ar fi tehnicianul care să preia postul lui Zeljko Kopic. Se știa de situația delicată în care se află croatul la formația ce a ajuns pe ultimul loc în Ekstraklasa.
Selecționerul "Generației de Suflet" a tricolorilor, de la EURO 2024, care a condus naționala până în optimile competiției, a mai antrenat în Polonia, pe Legia Varșovia, dar are alte priorități în acest moment. Conform informațiilor GSP.ro, Iordănescu a fost pe lista nou promovate din Ekstraklasa vara trecută, înainte ca aceasta să-l angajeze pe Kopic, doar că, din diverse motive, părțile n-au ajuns la consens.
Acum, Iordănescu este pe radarul unor formații din Europa și din Asia, sunt discuții, nu se grăbește să ia vreo decizie în acest sens, analizând toate detaliile.
Fostul selecționer al României figurează, de exemplu, pe lista celor de la Al-Ahly Jeddah, din Arabia Saudită. Există o concurență uriașă acolo, saudiții luându-i în calcul, printre alții, și pe Didier Deschamps, Laurent Blanc și Vitor Pereira.
FC Vaslui, Fortuna Brazi, Tg. Mureș, Pandurii, CSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș, FCSB, naționala României și Legia Varșovia sunt echipele pe care Edi Iordănescu le-a pregătit până acum în carieră.
Zeljko Kopic nu a reușit să revitalizeze Wieczysta Cracovia
Situația Wieczystei este mai mult decât delicată. Kopic a preluat formația din Cracovia din mers, la finele lunii august, când deja începuse campionatul.
Antrenorul croat a condus echipa în 11 partide, dintre care 10 în campionat și una în Cupa Poloniei. În această perioadă, Wieczysta a obținut o singură victorie și a înregistrat două rezultate de egalitate.
Wojciech Kwiecien, noul patron al formației din Ekstraklasa, a transmis deunăzi că Zeljko Kopic va rămâne la echipă, chiar dacă presa din Polonia a speculat angajarea lui Edward Iordănescu.
{{text}}