International   •   Campionate   •   SERIE A

Cristi Chivu, după săptămâna perfectă a lui Inter: „Doare, dar contează cum reacționezi”

Cristi Chivu / foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  duminică, 08 noiembrie 2026

Cristi Chivu (46 de ani), antrenorul lui Inter, a comentat victoria obținută astăzi împotriva lui Como, 2-0 în etapa 11 din Serie A.

Învinsă în Derby della Madonnina sâmbăta trecută, Inter s-a scuturat și a avut parte de o săptămână ideală. Marți, echipa antrenată de Cristi Chivu a trecut cu 3-0 de Feyenoord în Liga Campionilor. Astăzi, o nouă victorie fără gol primit, un 2-0 în fața echipei care a speriat Europa, Como.

„Sunt fericit pentru că am fost o echipă. A fost un succes al colectivului: sincronizare optimă, distanțe corecte, presing adecvat. În plus, am gestionat meciul extraordinar de bine. Ne-am poziționat bine în prima repriză cu două goluri, iar de acolo totul a mers ca pe roate. Însă faptul că nu am primit gol este un semnal excelent”, a comentat antrenorul român, citat de Gazzetta dello Sport.

Săptămână ideală pentru Cristi Chivu și Inter: „Sunt bucuros de reacția echipei după derby”


Chivu a făcut apoi mai multe trimiteri către derby-ul pierdut săptămâna trecută.

„Venim după nouă meciuri în 27 de zile, perioadă pe care am depășit-o cu energie și calitate. Încercăm întotdeauna să facem o figură frumoasă; fiecare meci ne poate influența parcursul.

Astăzi plecăm acasă cu o victorie frumoasă. Sunt bucuros de reacția pe care a avut-o echipa după derby.

Un derby pierdut doare, este evident. Anumite rezultate trebuie înghițite pentru a putea reporni. Am reacționat foarte bine ca echipă. Astăzi, exact ca după meciul cu Brugge. Să pierzi doare, dar contează cum reacționezi. Sezonul este lung, toți vor fi importanți”, a asigurat antrenorul român.


Victoria obținută de Inter astăzi și pasul greșit al lui Lazio, 1-1 cu Napoli, fac ca echipa lui Cristi Chivu să se fi apropiat la un singur punct (28-29) de lider. Cele două sunt urmărite îndeaproape de AS Roma, la 27 de puncte după această rundă, și AC Milan, momentan la borna 24.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.