ITALIA
Iar probleme
Francesco Totti, căpitanul Romei, a acuzat din nou dureri la genunchi. “Are o leziune cronică la tendonul rotulian. Din păcate, va trebui să înveţe să trăiască avînd această problemă”, a declarat antrenorul Luciano Spalletti. Totti, revenit după o ruptură a ligamentului încrucişat anterior la genunchiul drept, a jucat două partide, cu CFR Cluj şi cu Reggina.
INTER - LECCE 1-0
Chivu discret
Al doilea meci în doar 3 zile pentru Chivu. Folosit aseară tot fundaş stînga la Inter (1-0 cu Lecce), căpitanul “naţionalei” n-a avut viaţă uşoară cu Cacia, pe care l-a oprit înaintea pauzei prin fault, încasînd un avertisment. A urcat însă şi în atac, obţinînd o lovitură liberă din poziţie favorabilă. Cristi a ieşit însă în minutul 72, la 0-0, antrenorul Jose Mourinho forţînd cu încă un vîrf, Julio Cruz. Inspirată mutare, pentru că, la 7 minute, argentinianul a înscris golul victoriei!
JUVENTUS - CATANIA 1-1
Egal fără Dică
Catania a produs marea surpriză. Fără Nicolae Dică, ţinut iar rezervă, echipa lui Walter Zenga a reuşit să-i reziste lui Juventus (1-1), deşi a fost condusă la pauză. Amauri a înscris al treilea gol consecutiv (16), din centrarea lui Del Piero. Sicilienii nu s-au predat însă şi Zenga a mutat inspirat. Plasmati, în locul lui Llama. Şi jucătorul care deschisese scorul şi contra lui Inter a repetat ieri isprava la Torino, învingîndu-l tot cu capul pe Manninger, înlocuitorul lui Buffon.
GERMANIA
Va da Rafinha 700.000 euro?
Amendă-record în fotbal. Pentru că a fugit de la Schalke ca să joace la Olimpiadă, brazilianul Rafinha a fost amendat de clubul său cu 700.000 €! “Pedeapsa este conformă cu gravitatea situaţiei”, a declarat Clemens Tonnies, preşedintele grupării germane. Fundaşul de 23 de ani va duce cazul la TAS, încercînd să forţeze federaţia braziliană să plătească amenda. (Roxana Bodea)
Gol Marica
Ciprian Marica marchează pe bandă rulantă în Germania. După golul de duminică din campionat, atacantul lui Stuttgart a recidivat aseară în Cupă. Titularizat de antrenorul Armin Veh în cuplu cu Cacau, “Cipi” a dublat diferenţa gazdelor în partida cu Bielefeld (2-0). La o fază în care Cacau a fost faultat în careu, Magnin i-a pasat românului, care a înscris simplu. Marica a fost schimbat în minutul 81.
FRANŢA
“Ca un infractor”
John Mensah, fundaşul ghanez al lui Olympique Lyon, a povestit cum a fost arestat de poliţiştii francezi pe 14 septembrie. “Nici nu mi-au cerut actele. Nu făcusem nimic greşit, mă întorceam la hotel să mănînc”, :x a spus Mensah. “Poliţiştii m-au oprit, mi-au cerut să ies din maşină şi m-au arestat. Nu înţelegeam nimic. M-au tratat ca pe un infractor. A fost cel mai dur moment din viaţa mea”. Finalul? “M-au eliberat după ce şi-au cerut scuze. Au crezut că furasem autoturismul”. (Sebastian Scoarţă, Violeta Nicolau)
PROTEST
“Să dispară Domenech!”
Robert Pires, 34 de ani, campion mondial şi european cu Franţa, continuă războiul dus de “generaţia 1998-2000” împotriva selecţionerului. “Astăzi, n-am decît o dorinţă: să dispară Domenech!”, a declarat mijlocaşul lui Villarreal. “După eşecul de la Euro trebuia să plece. Cu excepţia Consiliului Federal, nimănui nu-i place de el. Scuzaţi-ne că sîntem anti-Domenech! Iar băieţii din federaţie au uitat ce am făcut noi! Unde e recunoştinţa?”. (Valentin Barbulis, Veronica Sîrbu)
International • Campionate • FLASH
Ultimele noutăţi din Campionatele Internaţionale
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 25 septembrie 2008
{{text}}