Altele   •   Stiri   •   FLASH

Ultimele noutăţi din Handbal, Tenis, Atletism şi Baschet

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 25 septembrie 2008

HANDBAL



Meci cu turcii!


“Naţionala” masculină a României va debuta în deplasare, în compania Turciei (30 octombrie) în preliminariile grupei A a Campionatului European 2010. “Vom disputa primele patru meciuri tur din grupă înaintea participării la Mondialul din Croaţia. Au intervenit aceste meciuri tari la sfîrşit de an, dar ne vor prinde bine avînd în vedere că acum găseşti greu adversari de calibru”, a spus directorul tehnic Gheorghe Goran. “Trebuie doar să avem grijă la accidentări”. Alături de România şi Turcia, în grupa A se mai află Suedia, Muntenegru şi Polonia.





ATLETISM



Recordmani suspendaţi


Cinci atleţi ruşi, printre care se află Vladimir Kanaikin şi Serghei Morozov, ultimii doi deţinători ai recordului mondial la 20 km marş, au fost suspendaţi ieri pentru o perioadă de doi ani. “Toţi au fost controlaţi EPO în lunile iunie-iulie şi au fost depistaţi pozitiv”, a declarat Vladimir Usaciov, secretarul federaţiei ruse de atletism. Ceilalţi trei atleţi ruşi sînt Viktor Buraev, Alexei Voevodin şi Igor Erokhin.





BASCHET / NBA



Arbitru la închisoare


Tim Donaghy, fost arbitru din Liga Profesionistă nord-americană (NBA), şi-a început ieri ispăşirea pedepsei de 15 luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de trucarea de meciuri. Donaghy a mărturisit că a primit cel puţin o dată bani în schimbul unor informaţii confidenţiale. Arbitrul şi-a recunoscut rolul într-un sistem de pariuri referitor la meciuri trucate.





DOPING



Sînge conservat


Agenţia Australiană Antidoping a anunţat ieri că probele sangvine şi de urină prelevate de la principalii sportivi australieni înainte de JO de la Beijing au fost stocate la rece. “Ca o pre­cauţie suplimentară, în cazul puţin probabil ca atleţii să fi folosit substanţe dopante in­de­tec­tabile. Aceste probe vor fi disponibile pentru noi teste, cu ajutorul unor noi tehnologii, în ca­zul în care vor interveni anumite acuza de do­paj”, au explicat oficialii. Echipa Australiei a obţinut 46 de medalii la Beijing, dintre care 14 de aur.





TENIS



Canas agresat


Argentinianul Guillermo Canas, compo­nent al echipei Argentinei care s-a calificat în fi­nala Cupei Davis, a fost agresat chiar în faţa casei sale, ieri dimineaţă, de persoane ne­cu­nos­cute care i-au furat maşina şi banii. Grupul de agre­sori l-a surprins pe ju­că­tor la poarta ca­sei sale din Buenos Aires, după care i-au fu­rat banii şi căr­ţile de credit şi au fugit cu ma­­şi­na aces­tuia. Canas (nu­mă­rul 63 mon­dial) a de­pus plîngere la un comisariat din cartierul său.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.