Mijlocaşul Ovidiu Hoban le cere colegilor să uite umilinţa cu Steaua şi să scoată 6 puncte în următoarele două meciuri
Opt puncte, toate adunate acasă, şi locul 13, la limita zonei retrogradării. Acesta e Mediaşul înaintea meciului de la Otopeni, în care Pustai şi ai săi trebuie să spele ruşinea celui de-al doilea eşec la scor din acest sezon, 0-4 cu Steaua. A mai fost un 0-4, la Urziceni, care a venit imediat după acel uluitor 5-1 cu Timişoara. :x
Ieri, noul căpitan, Ovidiu Hoban (29 de ani), cel care a preluat banderola de la Claudiu Boaru, a declarat că locul 13 din clasament nu e cu ghinion. “Mediaşul nu dezarmează. Vrem să obţinem 6 puncte din următoarele două etape. Trebuie să trecem peste eşecul din jocul cu Steaua, o echipă oricum greu de bătut. Am mers acolo să jucăm, dar nu ne-a ieşit”, a spus mijlocaşul, care a debutat în Liga 1 în 2004, la Universitatea Craiova. “Mai bine am juca toate meciurile acasă, că ne prieşte propriul teren! ;) Dincolo de glumă, nu sîntem în criză. E doar o stare de nemulţumire că trec etapele şi nu aducem puncte de afară”, a adăugat căpitanul Mediaşului. Gazul joacă duminică la Otopeni, iar în etapa următoare, cu Buzăul, acasă.
Fotbal • Liga 1 • CERERE
Apelul căpitanului
Articol de Cosmin Prişcă, Dan Brie — joi, 25 septembrie 2008
{{text}}