Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Revoluție la FCSB! Mirel Rădoi și-a dat acordul » Gigi Becali a numit noul șef la transferuri: „I-am făcut birou. Ordinele mele se execută. Să-l accepte!”

Gigi Becali, patronul de la FCSB, a declarat că Bogdan Costicea, fostul scouter șef al academiei, se va ocupa de acum de căutarea jucătorilor pentru echipa roș-albastră.

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 09 noiembrie 2026

Gigi Becali, patronul de la FCSB, a declarat că Bogdan Costicea, fostul scouter șef al academiei, se va ocupa de acum de căutarea jucătorilor pentru echipa roș-albastră. Mirel Rădoi, fostul antrenor, va analiza fotbaliștii propuși, conform spuselor finanțatorului formației bucureștene.

Costicea a activat ca scouter șef al academiei de la FCSB din 2016 până în 2021. El i-a adus în club pe Octavian Popescu, Alexandru Musi și Ianis Stoica.

După 5 ani, Costicea lucrează din nou pentru FCSB, deși încă nu are o funcție oficială în club. Gigi Becali a declarat că acesta a revenit de două luni, a primit un birou la bază, dar e ignorat de ceilalți membri ai conducerii.

Patronul de la FCSB a anunțat „curățenie” în club și l-a scos vinovat pe Florin Cernat, directorul sportiv al echipei, acuzându-l că a propus „ciurucuri” pentru perioada de transferuri.


De asemenea, Becali a declarat că jucătorii propuși de Costicea vor fi analizați de Reghecampf și de Mirel Rădoi, finul patronului și fost antrenor la FCSB

Gigi Becali: „L-am adus pe Costicea, i-am făcut birou”

Bogdan Costicea a lucrat la CFR Cluj

„De două luni l-am pus pe Bogdan Costicea. Le-am spus: «să-i faceți birou!». Mi-a zis Reghe: «patroane, nu există bisericuțe la jucători, există la conducere».


Eu o să merg săptămâna asta la ei și o să-i iau eu pe toți cei care iau salarii acolo: «De două luni l-am adus pe Costicea, să vă ocupați să vedeți jucători. Arătați-mi ce ați văzut, ce ați lucrat!».

O să constat că ei zic «nu ne place Costicea, că noi răspundem numai la ce spune MM». Nu decide MM aici, eu dau ordin. Nu există decât un stăpân: Becali. Îl cam persiflează pe Costicea. Trebuie să răspundă cineva. Nu MM, că el e fratele meu.

Pe Bogdan Costicea îl știu de mic copil. Doar că a făcut el niște tâmpenii, ba că pleacă la CFR, că e mare specialist. Ba că pleacă la Craiova, ba la Voluntari. L-am lăsat să se dea cu capul de pereți, dar mai vorbeam cu el.

I-am dat o dată 20.000 de euro și mi-a dat înapoi doar 2.000. Am zis «lasă, că ăștia sunt copiii mei, i-am crescut pe toți». Mă tot suna că se duce prin Congo, prin Uganda după jucători. Eu râdeam când îmi spunea.

Dar în urmă cu 3 luni, când am văzut că ăștia ai mei, MM cu Cernat, nu se uită, am zis că decât să mănânce mentosana, hai să-l aduc pe ăsta, poate o fi bun. Dacă nu e bun, hai la revedere și cu tine! I-am făcut birou acolo.

Becali: „Am vorbit și cu Reghe să se uite. Am vorbit și cu Mirel, să se uite și el. A zis că se uită de acasă, să mă ajute”

Cam așa s-a întâmplat, l-au izolat. Dacă are 19 jucători, să fie 3 buni. «Cernat mi-a dat ciurucuri», asta mi-a zis omul. Ordinele mele se execută. Să-l accepte! Eu sunt om bun, iubitor, dar s-a ajuns cuțitul la os. Fac eu curățenie.

Costicea mi-a zis că a văzut 300 de jucători și a selectat 19. Din ăia 19, Cernat și ceilalți ziceau că nu e niciunul bun. Am vorbit și cu Reghe să se uite. Am vorbit și cu Mirel, să se uite și el. Mi-a zis că se poate uita și el de acasă, doar să mă ajute pe mine”, a declarat Becali, potrivit fanatik.ro.

  • După plecarea de la FCSB din 2021, Costicea a fost șeful academiei de la CFR Cluj, în 2021-2022, apoi a trecut ca șef al departamentului de scouting în Gruia. Între 2022 și 2023 a fost șeful departamentului de scouting de la Voluntari.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.