Statutul nu se transferă

În optsprezece luni, FCSB a pierdut ceva ce nu apare în clasament: teama adversarului care vine la București.

Sâmbătă seara, minutul 41, Arena Națională. Andrej Fábry primește mingea în fața careului, are timp să-și potrivească piciorul și trimite un șut plasat, fără șanse pentru Târnovanu. Corvinul Hunedoara, nou-promovată, conduce pe terenul FCSB-ului.

Era primul ei șut pe poartă din meci.

Până la final, FCSB a tras de 20 de ori, de 11 ori pe poartă, și a avut mingea 60% din timp. Și totuși, adunate la un loc, toate ocaziile ei valorau 1,32 goluri. Atât arată golurile așteptate, indicatorul care măsoară cât de bună a fost fiecare ocazie: multe încercări, puține ocazii adevărate. Corvinul a plecat cu trei puncte după trei șuturi pe poartă. Laurențiu Reghecampf a spus-o primul, după meci: „Dezamăgit total în primul rând de atitudinea jucătorilor.”

Asta e povestea, nu scorul. Un club mare nu se recunoaște după cât ține mingea pe teren propriu. Se recunoaște după ce simte adversarul când vine la el: că va avea de suferit în propriul careu și că punctele, dacă le ia, le va lua cu greu. FCSB a pierdut exact lucrul ăsta. Și l-a pierdut în aproximativ un an și jumătate.

Statutul de club mare se construiește în ani. Se pierde într-o toamnă.

Inventarul a optsprezece luni

În mai 2025, FCSB lua al doilea titlu consecutiv, după o primăvară în care ajunsese în optimile Europa League. Era reperul campionatului, fără discuție.

Ce a urmat se citește ca un inventar. Sezonul 2025-26 s-a încheiat fără titlu și cu FCSB în play-out, pentru prima dată de când există formatul. Europa a fost salvată în ultimul moment, printr-un baraj câștigat în prelungiri chiar cu Dinamo.

În iulie 2026, FK Auda a eliminat-o din turul doi preliminar al Conference League, 3-7 la general. Pe 19 septembrie, 0-5 la Craiova, iar Marius Baciu, venit în mai, a plecat după patru luni. Reghecampf a revenit pentru a treia oară pe bancă, a început cu trei victorii, apoi au urmat trei înfrângeri fără gol marcat: 0-1 cu Gloria Bistrița, din Liga 2, în Cupă, 0-1 la Cluj, 0-1 cu Corvinul.

Astăzi, după 15 etape, FCSB e pe locul 8, cu 21 de puncte. Exact locul și punctele de acum un an, din sezonul care s-a terminat în play-out.

Acasă nu mai e acasă

Corvinul nu e o excepție. Din cele opt meciuri jucate pe teren propriu în campionatul ăsta, adversarul a marcat în șase. Farul, Botoșani, UTA, Petrolul, Rapid, Corvinul: toate au plecat cu cel puțin un gol. Unsprezece goluri primite acasă.

Meciul cu UTA, jucat la Târgoviște pe 30 august, a fost același film. FCSB a avut 60% posesie, 15 șuturi și ocazii mai bune decât adversarul, 1,45 goluri așteptate față de 1,08. Scor final: 1-3.

Pot înțelege că o echipă creează mai mult decât marchează. Dar 21 de goluri primite în 15 etape sunt prea multe pentru un club care vrea titlul. În ultimele șapte sezoane, FCSB a avut o apărare atât de slabă după 15 etape doar de două ori: în 2022-23 și acum. În sezonul ăsta, Craiova a primit 10 goluri, Dinamo 11. Iar cifra nu vine din ghinion: ocaziile pe care FCSB le-a lăsat adversarilor valorează 20,4 goluri. Echipa primește, practic, exact cât permite.

Așa arată o echipă de care adversarul nu se mai teme. Domină fără să înghesuie, ține mingea fără să sufoce, iar cel din fața ei înțelege repede că nu trebuie să sufere ca să plece cu ceva. Trebuie doar să aștepte.

„Dar cifrele spun altceva”

Contraargumentul serios există și trebuie spus corect. După datele de joc, FCSB are al treilea volum de ocazii din campionat, 31,3 goluri așteptate, și a treia cea mai bună diferență între ocaziile create și cele permise. După calitatea jocului, ar trebui să aibă cu vreo cinci puncte mai mult și să fie pe locul 3, nu pe 8. Are cel mai mare deficit de finalizare din ligă: 20 de goluri marcate din ocazii care valorau peste 31. Iar precedentul există: în 2024-25, tot cu 21 de puncte după 15 etape, de pe locul 6, FCSB a luat titlul.

Ca să fim corecți, e o lectură legitimă. Dar e incompletă, din două motive.

Primul: volumul nu e același lucru cu presiunea. Douăzeci de șuturi care valorează 1,32 goluri (etapa 15, cu Corvinul) înseamnă încercări care nu prind poarta și centrări fara real pericol.Nu înseamnă un adversar înghesuit în careu, care se apără cu toți oamenii și numără minutele.

După golul Corvinului, următoarea ocazie notabilă a FCSB a venit abia în minutul 83, iar între timp oaspeții au ratat una mare de 0-2. Nu e ghinion la finalizare. E lipsa agresivității pe care o reclama chiar antrenorul.

Al doilea: echipa din 2024-25 avea ceva ce asta nu mai are. Un nucleu care știa să câștige, cu Chiricheș, Tănase, Olaru, Șut și Bîrligea, și care jucase optimi europene cu câteva luni înainte. Toți cinci au plecat. Mentalitatea de câștigător nu vine pe hârtie, odată cu un contract. Se transmite în vestiar, de la cei care au câștigat la cei care vin. Când îți vinzi nucleul, îi vinzi și memoria.

Orgoliul care lipsește

Nu e doar o problemă de club. E și una de vestiar.

Pentru că nu au plecat toți. Târnovanu, Dawa, Radunović și Miculescu au fost titulari și cu Manchester United, în ianuarie 2025, și sâmbătă, cu Corvinul. Cei care știu cum arată standardul unei campioane sunt încă pe teren. Iar cele 20 de șuturi de sâmbătă nu le-a decis nimeni din birouri: să tragi doar de dragul de a trage in loc sa creezi reala presiune pe apararea adversa e o decizie luată pe teren.

Nu discut aici valoarea jucătorilor. Discut ce acceptă. Un jucător de club mare, când primește gol acasă de la o nou-promovată, în minutul 41, intră în repriza a doua cu un singur gând: adversarul ăsta nu pleacă de aici fără să plătească. Orgoliul ăsta ține de caracter, dar mai ales de un standard colectiv, pe care îl fixează vestiarul înainte să-l fixeze antrenorul. Iar când un antrenor ajunge să spună public că e dezamăgit de atitudine, standardul a coborât sub ce poate repara o ședință tehnică.

Am câștigat titlul din 2013 cu Reghecampf pe bancă. Știe cum arată o echipă pe care adversarii o respectă înainte să intre pe teren. Asta are de reconstruit în lunile următoare, mai mult decât un sistem de joc: statutul și mentalitatea de învingător.

Doi ani în urma Craiovei

Diferența față de campioană nu se măsoară doar în cele 12 puncte din clasament.

Craiova e lider după tur, cu cel mai bun golaveraj după 15 etape din ultimele șapte sezoane, +24. Joacă a doua oară la rând în faza principală a Conference League, unde e neînvinsă după trei meciuri. Și, ce contează pentru tema asta, are cifre care confirmă clasamentul: marchează exact cât îi valorează ocaziile, 34 de goluri din 33,6 așteptate, și le permite adversarilor cel mai puțin din ligă. Echipa care a bătut FCSB cu 5-0 pe 19 septembrie nu e o echipă în formă. E o echipă construită.

Am scris în septembrie despre diferența de model dintre cele două cluburi: Craiova cumpără jucători care pot crește și pot fi vânduți, FCSB a adus jucători care acoperă un an. Asta e distanța de doi ani. Craiova e favorita clară, iar doar o calamitate naturală ar mai putea s-o oprească să devină ceea ce americanii numesc „back-to-back champions”: campioană de două ori la rând. Înjumătățirea punctelor din martie poate apropia clasamentul. Nu poate apropia cele două proiecte.

Un an în urma lui Dinamo

În mai 2022, Dinamo retrograda pentru prima oară în istoria ei. La etapa 15 din sezonul 2023-24 era pe 15, cu 10 puncte. Apoi pe 3, cu 24. Apoi pe 4, cu 27. Acum e pe 2, cu 33, și pe primul loc al campionatului după punctele pe care le-ar merita din calitatea jocului.

În iunie, Zeljko Kopic, antrenorul care a ridicat-o din zona retrogradării, a plecat cu doi ani de contract rămași. A doua zi, clubul avea înlocuitor, pe Nuno Campos. Potrivit președintelui Andrei Nicolescu, era pe lista clubului de nouă luni.

Asta e o strategie: o direcție construită acum patru ani, respectată și dusă mai departe chiar și atunci când a plecat omul care o întruchipa. La Dinamo, antrenorul a plecat și direcția a rămas. La FCSB, fiecare antrenor nou pornește aproape de la zero.

Dinamo nu mai joacă în cupele europene din 2017, de la eliminarea cu Athletic Bilbao. În mai, i-a închis drumul chiar FCSB, în prelungiri. Dacă cifrele de acum țin, vara viitoare va reveni în cupele europene, după nouă sezoane de absență. Iar asta nu s-ar fi putut întâmpla fără răbdarea de acum patru ani.

Ce urmează

Clasamentul se mai poate repara: volumul de joc arată că echipa nu e una de locul 8. Dar locul în play-off nu rezolvă problema de fond.

Până la pauza de iarnă, lotul nu se mai poate schimba. Mai sunt cinci etape, iar Reghecampf trebuie să lucreze cu ce are. Obiectivul e unul singur: puncte, cât mai multe, ca FCSB să intre în ianuarie la distanță de atac față de locul 6. Și aici începe partea jucătorilor. Au cinci etape în care să arate, pe teren, că atitudinea se poate schimba fără să aștepte pe nimeni. Argumentul transferurilor care n-au venit nu-i mai poate apăra.

Când se deschide fereastra, e clar că echipa are nevoie de întăriri. Dar întrebarea nu e câți jucători vin, ci după ce criterii. Un transfer făcut corect pornește de la un profil definit de nevoile jocului: atacanți care atacă careul, nu doar care țin mingea, mijlocași care dictează ritmul jocului, fundași care își câștigă duelul. Iar jucătorii care vin trebuie să înțeleagă, din prima zi, standardele și mentalitatea unui club mare.

Un transfer făcut după dorințe care nu se potrivesc cu realitatea produce exact lotul pe care FCSB îl are acum: numele care sună bine, jucătorul disponibil în ultima zi, mutarea făcută din impuls după o înfrângere.

Al treilea pas e cel mai greu: stabilitatea. Un antrenor schimbat din nou în februarie ar însemna încă un restart, iar statutul nu se reconstruiește din restarturi. Se reconstruiește din aceeași cerință, repetată săptămână de săptămână, de aceiași oameni, până devine normalitate.

Statutul nu apare în clasament. Apare în capul adversarului, în momentul în care decide dacă îndrăznește. Sâmbătă, pe Arena Națională, Corvinul a îndrăznit o singură dată.

A fost de ajuns.