Ionel Dănciulescu (49 de ani) și Claudiu Niculescu (50 de ani), doi dintre cei mai importanți atacanți din istoria lui Dinamo, au purtat un dialog despre o posibilă revenire a celui din urmă pe banca tehnică a formației din Ștefan cel Mare.
Dănciulescu a declarat că și-ar dori ca fostul său coleg să primească o nouă șansă la Dinamo, după experiența extrem de scurtă din 2018, când Niculescu a fost îndepărtat după numai trei meciuri.
Ionel Dănciulescu îl vrea pe Claudiu Niculescu antrenor la Dinamo: „Să-l punem pe «Cleo»”
Discuția dintre cei doi foști atacanți dinamoviști a pornit de la experiența lui Claudiu Niculescu pe banca tehnică a „câinilor”, încheiată după numai trei meciuri.
Dănciulescu a susținut că fostul său coleg ar merita o nouă oportunitate și a vorbit despre momentul despărțirii acestuia de club. Dialogul a avut loc în cadrul emisiunii „Totul pentru Dinamo”.
Ionel Dănciulescu: Ce vreau să spun este că data viitoare când va mai fi de pus un antrenor, să-l punem pe «Cleo». Chestia este că eu mă bucur enorm, atunci când «Cleo» n-a mai fost la echipă și a fost demis (2018), n-am fost acolo. Mie mi s-a luat o piatră de pe inimă pentru că nu am fost acolo.
Claudiu Niculescu: Stai, mă, liniștit, eu sunt cu treaba mea. Încheiem acest subiect, te rog. Nu vreau să mai vorbim despre asta, chiar nu vreau. Am trecut demult peste, nici nu vreau să-mi mai aduc aminte. Să vorbim despre altceva.
Ionel Dănciulescu: Dar tu nu mai meriți o șansă la Dinamo?
Claudiu Niculescu: Nu, nu se pune problema. Deocamdată sunt bine așa cum sunt, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Nu se pune problema.
Ionel Dănciulescu: Eu mi-am spus punctul de vedere.
Claudiu Niculescu, îndepărtat de la Dinamo după numai 20 de zile în 2018! Mircea Rednic i-a luat locul
Claudiu Niculescu a avut parte de un mandat extrem de scurt pe banca tehnică a lui Dinamo, în toamna anului 2018. Fostul atacant al „câinilor” a fost instalat pe 23 septembrie, în locul lui Florin Bratu, însă a fost îndepărtat pe 13 octombrie, după numai 20 de zile.
În această perioadă, Niculescu a condus echipa în trei meciuri oficiale: o victorie în Cupa României, scor 3-1 cu Dacia Unirea Brăila, o remiză cu Sepsi, scor 0-0, și o înfrângere cu FC Botoșani, scor 0-2.
Deși rezultatele nu au fost cele așteptate, conducerea dinamovistă nu a invocat performanțele antrenorului drept motiv principal al despărțirii. Oficialii clubului au decis să profite de oportunitatea de a-l readuce pe Mircea Rednic, rămas liber de contract după experiența din Arabia Saudită.
La momentul respectiv, Alexandru David, președintele Consiliului de Administrație, și-a prezentat public scuze față de Niculescu și a transmis că acesta nu avea nicio vină pentru situația creată.
{{text}}