GSP special   •   Media   •   PROBLEME FINANCIARE ÎN EUROPA

Criza economică afectează fotbalul!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 25 septembrie 2008

Criza economică ce afectează întreaga lume a atins şi fotbalul. Cluburile din Europa care nu au fost preluate de magnaţi ruşi sau de şeicii arabi simt intens problemele economice. Conform unui studiu recent, veniturile aduse de cluburile din Premier League de pe urma semnării contractelor de sponsorizare sînt undeva în jurul sumei de 83 de milioane de euro, faţă de 95 de milioane de euro în sezonul trecut. :O Marii sponsori tind să se îndrepte numai către marile cluburi. Astfel, echipe precum Real Madrid sau Manchester United vor atrage mereu sponsori şi fani, cluburile mai mici fiind cele care vor avea de suferit, lărgindu-se prăpastia între cele două părţi. :S

Problema a atins deja cote alarmante în Anglia, acolo unde Manchester United tremură pentru contractul recent semnat cu American International Group (AIG). Compania nord-americană de asigurări, care a semnat un contract de sponsorizare în valoare de 70 de milioane de euro cu echipa antrenată de Sir Alex, trece printr-o perioadă foarte dificilă, din pricina severei crize economice care afectează Statele Unite.

West Ham United a rămas fără un sponsor principal din cauza prăbuşirii companiei XL Leisure Group, pe 11 septembrie 2008. Newcastle United au fost foarte aproape de a încheia contractul cu banca Northern Rock, însă intervenţia Guvernului britanic, care a preluat managementul băncii, a salvat instituţia de la faliment.


 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.