International   •   Campionate   •   ITALIA

Jucătorul român din Serie A a rămas fără antrenor

Daniel Boloca a rămas fără antrenor în Serie A // foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  luni, 09 noiembrie 2026

Sassuolo, locul 17 în Serie A, l-a demis oficial pe antrenorul principal Alberto Aquilani (42 de ani), după o serie de cinci înfrângeri consecutive în Serie A. La Sassuolo este legitimat și jucătorul român Daniel Boloca (27 de ani).

Decizia a fost anunțată de club la o zi după eșecul cu 0-3 în fața celor de la Roma pe „Olimpico”, meci care s-a dovedit a fi ultimul pentru tehnician pe banca echipei. Odată cu el, a fost eliberat din funcție și întregul său staff tehnic.

Daniel Boloca a rămas fără antrenor în Serie A

„Sassuolo anunță că Alberto Aquilani și colaboratorii săi au fost eliberați din funcțiile pe care le dețineau. Clubul le mulțumește antrenorului și staffului său pentru eforturile depuse și profesionalismul demonstrat, urându-le mult succes în viitor”, se arată în comunicatul oficial transmis de italieni.


Aquilani și-a asumat responsabilitatea: „Sunt singurul vinovat”, a declarat acesta, arătându-se dezamăgit de fragilitatea defensivei: „Primim goluri mult prea ușor”.

Aquilani a preluat formația în vară, când i-a luat locul lui Fabio Grosso, însă nu a reușit să stabilizeze evoluțiile echipei. După un debut promițător, ce a inclus o victorie cu 3-2 în fața lui Juventus și o remiză cu Milan, Sassuolo a intrat în criză.

Alberto Aquilani a fost demis din Italia // foto: Imago

Gruparea a acumulat doar opt puncte după 11 etape, iar ultimul său succes în campionat datează din 13 septembrie. Îngrijorătoare este prestația din defensivă, unde echipa a primit 29 de goluri, cele mai multe din Serie A până în acest moment.


Printre numele vehiculate pentru a-i succeda lui Aquilani se numără Vincenzo Montella și Roberto D'Aversa. Este de așteptat ca gruparea să profite de pauza pentru meciurile internaționale pentru a-și numi noul tehnician.

În acest sezon de Serie A, românul Daniel Boloca nu a bifat nici măcar un minut în tricoul celor de la Sassuolo, în nicio competiție.

Clasamentul din Serie A

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.