International   •   Campionate   •   BAYERN

Vincent Kompany a revenit la birou, după 18 zile » Detaliul surprins de fotoreporteri prin geam

Vincent Kompany are brațul stâng prins într-o eșarfă / Foto: Bild

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 10 noiembrie 2026

Antrenorul lui Bayern, Vincent Kompany, a revenit marți dimineață la birou după aproape 18 zile de la internarea de urgență în spital, din cauza unei meningite.

La ora 11:00, marți dimineață, Kompany a fost văzut în biroul său de la sediul clubului, în fața laptop-ului. Apoi, când s-a ridicat în picioare, fotoreporterii tabloidului Bild au surprins faptul că tehnicianul belgian purta o eșarfă la brațul stâng!

Vincent Kompany a avut și umărul stâng dislocat

Motivul? În 23 octombrie, când i s-a făcut rău la antrenamentul echipei U23 și s-a prăbușit, a suferit o dislocare a umărului stâng din cauza forței impactului. El a fost dus atunci de urgență la spital, iar medicii i-au pus diagnosticul „meningită”, în urma unei infecții virale tratate necorespunzător.


Vincent Kompany, în biroul său de sediul lui Bayern / Foto: Bild

Potrivit aceluiași Bild, Kompany a făcut drumul până la club pentru a vorbi cu jucătorii accidentați, în speță Manuel Neuer, Jamal Musiala, Serge Gnabry, Luis Diaz și Ismael Saibari, dar și pentru a alcătui planul de antrenament pentru următoarele săptămâni.

Președintele de onoare al lui Bayern, Uli Hoeness, anunțase în prealabil când se va întoarce antrenorul belgian efectiv pe bancă: „În două sau trei săptămâni. Așadar, după perioada rezervată echipelor naționale”. Posibil cu FC Koln, pe 20 noiembrie, dar cel mai probabil în meciul din Champions League cu Lille, programat 5 zile mai târziu.

„Interimarul” Aaron Danks: „Îl așteptăm cu nerăbdare pe Vince să revină acolo unde-i e locul”


În perioada în care a lipsit, Kompany a fost înlocuit de antrenorul secund Aaron Danks. Perioadă în care a obținut 4 victorii și o remiză, între care un 2-2 cu Borussia Dortmund, în Der Klassiker, și acel 2-0 cu Atletico, la Madrid, în Liga Campionilor.

„Ultimele săptămâni ne-au arătat încă o dată că vremurile dificile dezvăluie puterea oamenilor din jurul nostru”, a scris Danks, luni, pe contul său de Instagram. „Sunt mândru de unitatea, caracterul și angajamentul de care au dat dovadă toți cei de la acest club incredibil”.

De asemenea, englezul și-a îndreptat atenția către Kompany: „Vom merge mai departe împreună și așteptăm cu nerăbdare să-l avem pe Vince înapo, acolo unde îi este locul”.

Clasamentul în Bundesliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.