Alex Dobre (28 de ani) ar putea pleca de la Rapid în perioada de mercato din această iarnă, în cazul în care negocierile pentru prelungirea contractului ar ajunge într-un impas.
Victor Angelescu, președintele clubului, a vorbit despre situația fotbalistului și a explicat în ce condiții ar putea avea loc despărțirea.
Așa cum GSP.ro a dezvăluit, negocierile dintre Alex Dobre și conducerea Rapidului sunt complicate, iar extrema ia tot mai serios în calcul o plecare din Giulești. Una dintre posibilele destinații este China, unde fotbalistul ar putea beneficia de un contract avantajos financiar.
Nemulțumirile lui Dobre nu sunt însă exclusiv de natură financiară. Jucătorul a fost deranjat și de statutul său din ultimele partide, după ce a început pe banca de rezerve meciurile cu Csikszereda, Farul și Corvinul Hunedoara. În partida împotriva formației din Miercurea Ciuc, acesta a reușit să înscrie.
Victor Angelescu a lămurit situația lui Alex Dobre la Rapid: „Dacă nu ajungem la un consens, nu vom semna”
Președintele giuleștenilor a explicat că Alex Dobre se numără printre cei mai bine plătiți fotbaliști din lot, însă clubul nu este dispus să depășească anumite limite financiare pentru a-i prelungi contractul.
„Dobre e plătit bine, pe măsura rezultatelor pe care le-a avut, este unul dintre jucătorii bine plătiți. La momentul când se întrerupe campionatul, vrem să știm pe ce drum o luăm, dacă prelungim sau nu, e valabil pentru toți jucătorii, să știm exact.
Depinde de la jucător la jucător, este greu, din punctul meu de vedere, să te bazezi titular meci de meci, 90 de minute, pe un jucător care e în ultimele două luni de contract.
Asta este părerea mea, e similară cu a lui Pancu. Un jucător care în două luni e liber de contract, că vrea sau nu, că are Rapidul în suflet, își dorește să joace, instinctiv nu bagă piciorul la fel ca înainte, e un risc.
Cu Dobre am avut discuții înainte de meci, noi ne dorim să prelungim, din ce am discutat cu el și el și-ar dori să prelungească cu noi.
Mă refer la ce își dorește jucătorul, dar normal că trebuie să ajungem și la un consens. Cu orice jucător trebuie să prelungim în niște termeni pe care clubul și-i permite. Nu pot să spun că e o diferență uriașă între ce vrea și ce propunem.
Clubul își permite să plătească anumite salarii. Dacă vom reuși să ajungem la un consens, sper să aibă o logică financiară pentru club și pentru Dobre, vom semna, dacă nu, nu.
E vorba de orice jucător cu care negociem. Există o limită pe care un club din România o poate plăti. Dacă reușim să ajungem la un consens, vom semna, dacă nu, nu vom semna”, a declarat Victor Angelescu, la Prima Sport.
Alexandru Dobre / FOTO: Imago ImagesOrice jucător din România, din punctul meu de vedere, e de vânzare, de la orice echipă. Așa ar trebui să fie, trebuie să fie o țară care vinde în afară și reinvestește.
Așa că orice jucător de la Rapid, cred eu, dacă are ofertă foarte bună, vorbim de țări sau campionate unde s-ar plăti foarte bine.
În momentul de față nu avem o ofertă la club, scrisă, și nu negociem cu vreun club. Au fost interese și în vară, poate vor fi și în iarnă. Dacă ofertele vor fi pe măsură, atunci vom vinde, dacă nu, nu. Discuțiile nu sunt de o lună sau o săptămână, au început de mai demult.
- Victor Angelescu, președinte Rapid
Alex Dobre, jucător-cheie pentru Rapid
În actuala ediție Dobre este golgheterul vișiniilor, cu șase reușite în Superliga.
Alex Dobre a ajuns la Rapid în 2024, din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Famalicao, formație din prima ligă portugheză, pentru care evoluase din ianuarie 2023.
A jucat în total 91 de meciuri pentru giuleșteni, perioadă în care a marcat 31 de goluri și a oferit o pasă decisivă. E cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 3 milioane de euro.
{{text}}