Gigi și curtea bufonilor

Sincer, m-am cam săturat de spectacolul ăsta super ieftin în care Gigi Becali își imaginează că toată lumea trebuie să se ridice în picioare când deschide el gura. La TV nu contează că Becali vorbește despre fotbal, transferuri, antrenori sau despre propria genialitate managerială, care de fapt e dezastru managerial.

Cel mai important este ca nimeni să nu-l contrazică, nimeni să nu zâmbească și, Doamne ferește, nimeni să nu îndrăznească să facă o glumă pe seama lui.

El poate să ironizeze pe toată lumea, pentru că este Becali și pe el cică îl iartă Dumnezeu, că se roagă din oră în oră. Ceilalți trebuie să-și cunoască lungul nasului, doar că mi-e scârbă, am ajuns la o formă de autoritarism de mahala în care până și râsul unui om devine o problemă de orgoliu.

Episodul cu Gică Craioveanu de la Digi Sport mi s-a părut de-a dreptul penibil. Un fost mare internațional, un fotbalist care a lăsat ceva în urma lui și care a câștigat respect într-un campionat precum cel spaniol, este luat la rost pentru că a râs la o observație absolut firească despre transferuri și filosofia de joc a lui Reghecampf.

Atât l-a întrebat Craioveanu: dacă jucătorii pe care vrea să-i aducă Becali se potrivesc în sistemul antrenorului. O întrebare de bun-simț, pe care orice om care a înțeles cât de cât cum funcționează fotbalul ar trebui să o considere legitimă. Dar Gigi nu mai suportă asemenea detalii, el decide, el știe, iar antrenorul trebuie să se descurce, chiar dacă el îi aduce și mârțoage sau catâri.

„Eu fac caterincă, dar fac caterincă că sunt Becali”, a spus patronul FCSB. Vedeți, de fapt, toată filosofia personajului e aici, în ceea ce spune, expusă fără perdea. El are voie, ceilalți nu, el poate să-i ia peste picior pe toți, dar nimeni nu are voie să-i răspundă în aceeași monedă.

Când Craioveanu a râs, Gigi a simțit că i se clatină tronul. Nu, nea Gigi, nu râdea nimeni de averea dumneavoastră, până la urmă râdea un om de fotbal, un ditamai fotbalistul, de o idee care suna absurd. Uitați, și eu am râs, aveam impresia că mă uit la Comedy Central, credeam că e o fază din noul episod South Park.

Banii nu cumpără istoria fotbalului

Când Gigi i-a cerut lui Craioveanu să-și amintească de câți ani are și i-a transmis că mai are până la 69, probabil a considerat că a găsit replica supremă. Fotbalul nu se măsoară în anii care te despart de vârsta patronului FCSB. Gică Craioveanu a fost un fotbalist super important, a jucat și a fost apreciat în Spania, iar faptul că i s-a ridicat o statuie acolo spune ceva despre respectul câștigat prin ceea ce a făcut pe teren.

Becali a ajuns și el în presa internațională, dar mai degrabă la capitolul controverse, declarații și personaje exotice ale fotbalului. Sunt două tipuri foarte diferite de notorietate. Sigur, nimeni nu-i poate șterge lui Becali performanțele obținute cu FCSB, banii investiți sau serile europene în care echipa lui a eliminat Valencia, Ajax ori a ajuns în Champions League.

Doar că aceste rezultate nu îi oferă un certificat de infailibilitate, adică nu poți să-i ceri unui om să-și câștige dreptul de a vorbi despre fotbal doar pentru că echipa pe care o finanțează a eliminat cândva niște adversari importanți. Cu atât mai puțin când omul respectiv este Gică Craioveanu, care chiar a jucat fotbal la un nivel pe care foarte puțini români l-au atins.

Presa îl condamnă, dar îl ține în vitrină

Aici apare și ipocrizia despre care vorbim atât de des. Sunt destui care se întreabă de ce televiziunile și publicațiile sportive îi acordă atât de mult spațiu lui Becali.

De ce îl sună, de ce îl invită, de ce îi preiau fiecare declarație, de ce ajunge orice supărare a patronului FCSB subiect de primă pagină. Răspunsul este simplu și nu necesită vreun studiu de marketing: pentru că lumea citește, lumea se uită, lumea comentează. Dacă n-ar exista public pentru acest spectacol, Becali ar dispărea treptat din centrul atenției, indiferent câți bani ar avea. Marius Stan a câștigat un campionat cu Oțelul Galați, îl mai sună cineva?

Mitică Bucșaru a făcut din Urziceni un oraș rostit prin Champions League, îl caută presa de azi?

Nu poți să te declari oripilat de fenomen și, în același timp, să-i consumi fiecare apariție sau să te plângi că Becali acaparează fotbalul românesc, dar să-i transformi fiecare intervenție într-un eveniment mediatic.

Adevărul este că Gigi a cumpărat foarte mult din vizibilitatea fotbalului nostru, iar mecanismul funcționează pentru că există cerere. Patronul oferă spectacol, presa îl distribuie, publicul îl consumă, iar a doua zi toată lumea se miră că iar vorbește Becali.

Între timp, personajul îmbătrânește urât, în felul în care se raportează la ceilalți. El nu mai poate accepta o contradicție, că orice întrebare devine o provocare și orice zâmbet o lipsă de respect. El trebuie să demonstreze că nimeni altcineva nu are dreptul la primul, atunci să nu se mai mire că Mihai Stoica nu-i răspunde la telefon sau Rădoi îl pune pe modul “Noapte”.

Patronul antrenor, scouter și judecător

Dincolo de circul televizat, ceea ce se întâmplă la FCSB este mult mai interesant și, pentru club, mult mai periculos. Becali a anunțat că Mihai Stoica nu se va mai ocupa de transferuri, că se întâlnește cu Bogdan Apostu și Bogdan Mara, că Pintilii și Curelea intră în staff, că Alin Stoica și Florin Cernat pleacă.

Apoi a vorbit despre bisericuțe, despre oameni care au ajuns să se comporte ca și cum ar exista doi patroni și despre propria nevoie de a controla din nou totul.

Cu alte cuvinte, după ce a delegat responsabilități, descoperă că oamenii cărora le-a dat putere au început să ia decizii. Asta îl deranjează mai mult decât rezultatele.

Episodul Boutoutaou este revelator, un transfer pe care l-a acceptat, pentru care s-au plătit bani și s-au negociat salarii, devine acum motivul unei revoluții administrative. MM este certat, Cernat și Alin Stoica sunt îndepărtați, iar patronul anunță că va studia personal filmulețe cu jucători, la 69 de ani, pentru că altfel simte că echipa ajunge în prăpastie.

Boutoutaou, zece clase peste Drăguș

Apropo de Boutoutaou, noi nu avem fotbaliști ca el, de ce naiba nu l-a dat Craiova pe Nsimba și nu l-a luat pe Aymen, că azi vorbeam de țeapa Musi - Politic.

Pe bune, ce fel de oameni de fotbal îl consiliază dacă toți au ajuns să-i recomande un atacant precum Denis Drăguș? Vorbim despre un jucător care nu marchează de un an și jumătate, care a avut cea mai bună perioadă din carieră doar sub comanda lui Marius Șumudică și care este prezentat în continuare drept o mare soluție ofensivă.

Pe ce se bazează entuziasmul ăsta, pe nume, pe amintiri, pe câteva prestații bune sau pe realitatea din teren? Păi atunci haideți să-i legitimăm pe Cămătaru, Mateuț, Răducioiu, Adrian Ilie și Ilie Dumiterscu. Boutoutaou este printre puținii fotbaliști care mai driblează în față, nu în lateral, care are idei, execuție, doar că trebuie un pic validat, să i se dea încredere.

Eu unul nu l-aș lua pe Drăguș nici la Minerul Lupeni, dar nu pentru că nu ar avea calități, ci pentru că fotbalul nu se joacă din reputații reciclate și din speranța că poate, poate, își revine. Dacă ai nevoie de un atacant care să-ți rezolve problemele, cauți un fotbalist care marchează, care produce, care îți oferă garanții cât de cât verificabile, cum face Craiova cu Al Hamlawi sau cu Elisor.

Becali se întreabă dacă mai știe cineva fotbal în afară de el, dar nu mai bine se întreabă de ce, după atâția ani și atâția bani, continuă să aibă nevoie să schimbe oamenii din jur pentru a explica aceleași haos, creat de un om, care se crede împăratul muștelor.