Început cu un eșec la Istanbul în barajul pentru Mondiale, cu Mircea Lucescu pe bancă, 2026 riscă să intre în istoria neagră a „tricolorilor” după rezultatele completate cu Gheorghe Hagi pe bancă. Într-un clasament al bilanțurilor din anii cu minimum 5 meciuri jucate (oficiale, amicale), România în versiune 2026 se bate la coada topului, cu un procentaj ridicol: doar 16,66% din „punctele” puse în joc.
România lui Hagi a bifat la începutul Ligii Națiunilor 2026 o colecție de recorduri negative, între care acela că „Regele” e singurul selecționer având patru înfrângeri consecutive oficiale la început de mandat: eșecuri la rând cu Suedia (1-2), Polonia (0-6), Bosnia (2-4) și, din nou, Suedia (0-1).
Dar antrenorul echipei naționale e pe punctul de a atinge încă o bornă negativă epică pentru România: cel mai slab an în materie de procentaj de puncte adunate de la Al Doilea Război Mondial încoace, într-o ierarhie inedită care ține cont de anii cu minimum cinci meciuri disputate, spre a conferi relevanță.
Prăbușire de la un cap la altul! Noroc că au existat Georgia și Țara Galilor!
În 2026, cu două partide înainte de finalul anului, România a acumulat doar 16,66% din „punctajul” maxim posibil în cele 8 jocuri desfășurate de la 1 ianuarie până în prezent.
Țara Galilor a fost singurul adversar pe care România l-a învins până acum în 2026. Foto: imagoMai precis, e vorba de remiza cu Georgia și victoria cu Țara Galilor, meciurile amicale disputate de „tricolori” în luna iunie, exact în deschiderea mandatului lui Gheorghe Hagi. Sunt singurele întâlniri în care România a ieșit neînvinsă de pe teren în 2026.
Fostul căpitan al „naționalei” preluase frâiele după plecarea lui Mircea Lucescu, retras de pe bancă în urma ratării barajului cu Turcia pentru CM, din martie. Avea să fie ultimul meci al lui Il Luce, care, cu problemele medicale agravate galopant, se stingea din viață pe 7 aprilie, la numai 12 zile după play-off-ul pierdut la Istanbul.
Mircea Lucescu a avut ultima apariție în calitate de antrenor la barajul Turcia - România pentru CM 2026, la sfârșitul lunii martie / Foto: Ionuț Iordache (GSP)
A mai fost la mijloc și partida de consolare din Slovacia, între pierzătoarele din barajul de Mondiale, alt hop încheiat cu o înfrângere pentru România. Pe bancă a stat atunci „secundul” Jerry Gane, în calitate de interimar.
Meciurile „tricolorilor” în 2026
Turcia – România 1-0 (baraj CM 2026/selecționer: M. Lucescu)
Slovacia – România 2-0 (amical/Gane)
Georgia – România 1-1 (amical/Hagi)
România – Țara Galilor 2-1 (amical/Hagi)
Suedia – România 2-1 (Liga Națiunilor/Hagi)
România – Bosnia 2-4 (LN/Hagi)
Polonia – România 6-0 (LN/Hagi)
România – Suedia 0-1 (LN/Hagi)
1938, cel mai negru an: Cuba, pe lista marilor dezamăgiri
România a pierdut rușinos în fața Cubei la Mondialul din 1938, pe stadionul din Toulouse (Franța)Pentru România, cel mai slab all-time sub criteriul procentajelor de „puncte” (minimum 5 meciuri/an) a fost 1938: 11,11% din 6 partide.
„Tricolorii” au evoluat atunci inclusiv la Mondialul din Franța, când am trăit coșmarul eliminării în fața Cubei, după o remiză în prelungiri (3-3) și o rejucare (1-2), fiindcă regulamentul nu prevedea atunci departajare prin lovituri de la 11 m.
Iată partidele naționalei din 1938:
România – Iugoslavia 0-1 (Eduard Benes Cup)
România – Cuba 3-3 (după prel., CM)
România – Cuba 1-2 (CM)
Iugoslavia – România 1-1 (Eduard Benes Cup)
România – Germania 1-4 (amical)
Cehoslovacia – România 6-2 (Eduard Benes Cup)
Chiar și cu două înfrângeri în partidele din noiembrie cu Polonia și Bosnia, România lui Hagi nu poate cădea însă sub acest reper, s-ar duce într-un procentaj de „puncte” de 13,3%.
Ar rămâne însă cel mai slab parcurs în perioada scursă după Al Doilea Război Mondial, ceea ce ar fi, oricum, o „performanță” remarcabilă!
Cei mai slabi ani ai României (minimum 5 partide)
1938 – 11,11% (6 meciuri)
2026 – 16,66 % (8)
1935 – 19,04 % (7)
2010 – 22,22 % (9)
1940 – 26,66% (5)
1976 – 27,77 % (6)
O victorie mai poate spăla din rușine
Răzvan Lucescu a avut și el un an groaznic la națională: 2010De fapt, România lui Hagi are nevoie de o victorie pentru a scăpa și de această etichetă negativă. Un succes ar urca procentajul „punctelor” la 23% în 2026 și ar sări astfel peste următorul reper negru, 2010 (22,22%).
Atunci, „tricolorii” au avut alt an în prăbușire, când, cu Lucescu jr. pe bancă, au pierdut cu Israel (0-2, amical), Ucraina (2-3, amical), Macedonia (0-1, amical), Turcia (0-2, amical), Franța (0-2, prel. CE 2012).
Au scăpat neînvinși numai cu Honduras (3-0, amical), Albania (1-1, prel. CE 2012), Belarus (0-0, prel. CE 2012) și Italia (1-1, amical).
{{text}}