Fereastra de transferuri din ianuarie deschide perioada decisivă pentru o serie de fotbaliști de top ale căror contracte expiră în iunie 2027. Fiecare dintre aceștia are dreptul de a negocia și de a semna un precontract cu un alt club odată intrat în ultimele șase luni ale înțelegerii.
Pe lista jucătorilor aflați în această postură se numără nume de talie mondială precum João Félix, Bruno Fernandes, Lisandro Martínez și Brahim Díaz, deși pentru internaționalul marocan de la Real Madrid s-a vehiculat deja un acord verbal pentru o nouă înțelegere.
Cotidianul „AS” a analizat pe posturi fotbaliștii care vor stârni cel mai mare interes odată cu deschiderea pieței.
Alisson și Neuer, cu situații incerte
În prim-plan se află indiscutabil Thibaut Courtois. Goalkeeperul belgian al lui Real Madrid este legat de club până în iunie 2027, însă ambele părți poartă deja discuții avansate pentru prelungirea colaborării cu încă un an.
Thibaut Courtois / Imago ImagesLa Liverpool, situația lui Alisson este mult mai incertă. Lipsa unui progres clar în negocierile pentru prelungire lasă ușa deschisă unor oferte oficiale din partea rivalilor încă de la începutul anului.
Legenda germană Manuel Neuer se apropie de finalul carierei la nivel de club. Portarul lui Bayern (München) a atins borna de 40 de ani, iar după retragerea de la echipa națională în urma Cupei Mondiale din 2026, vara lui 2027 ar putea coincide cu momentul în care își va agăța definitiv mănușile în cui. Mai ales că trece printr-o perioadă complicată, fiind grav accidentat.
În La Liga, Alex Remiro stârnește un interes deosebit. Portarul lui Real Sociedad traversează o formă excelentă și a intrat deja în atenția Barcelonei, iar posibilitatea de a fi acontat gratis va mobiliza cu siguranță și alți granzi europeni.
Mario Hermoso, Llorente și Rudiger pe lista celor care devin liberi de contract
În linia defensivă iese în evidență Mario Hermoso, protagonistul unui sezon excelent la Roma, dar al cărui contract expiră la finalul stagiunii. În Arabia Saudită, alți doi fundași consacrați intră în ultimele luni de contract: Inigo Martínez la Al-Nassr și Kalidou Koulibaly la Al-Hilal.
Din La Liga ar putea deveni liberi de contract la vară fotbaliști de calibrul lui Marcos Llorente de la Atlético Madrid, José Gayà de la Valencia, Sergi Cardona și Omar El Hilali. În aceeași categorie intră și apărătorul lui Real Madrid, Antonio Rudiger.
În Premier League se anunță schimbări majore în compartimentele defensive ale două forțe din campionat. Manchester United riscă să-i piardă simultan pe Lisandro Martínez, Luke Shaw, Harry Maguire și Harry Amass, în timp ce Liverpool este amenințată de o situație similară cu Virgil Van Dijk, Joe Gomez și Konstantinos Tsimikas.
Virgil van Dijk, căpitanul lui Liverpool / Foto: Imago ImagesBruno Fernandes pleacă gratis de la Manchester United?
La mijlocul terenului, cel mai bine cotat fotbalist aflat pe final de contract este Yasin Ayari de la Brighton, a cărui valoare de piață este estimată la 45 de milioane de euro. Tânărul mijlocaș suedez impresionează în Premier League, unde are deja trei reușite în cont.
Manchester United riscă să se despartă de căpitanul Bruno Fernandes fără a încasa nicio sumă de transfer, dar clubul deține opțiunea de prelungire pe încă un an. În timp ce rivala locală Manchester City se găsește într-o situație trasă la indigo în cazul lui Mateo Kovacic.
În Serie A, Kevin De Bruyne și coechipierul său André-Frank Zambo Anguissa sunt legați prin contract de Napoli până în iunie 2027. Tot atunci va expira și înțelegerea unuia dintre oamenii de bază din linia mediană a lui Inter, Hakan Calhanoglu.
Luka Modric, recunoscut drept unul dintre cei mai mari mijlocași din istorie, ar putea ajunge liber de contract sau chiar să-și pună capăt prodigioasei cariere în vara anului 2027.
În La Liga, doi căpitani sunt și ei aproape de finalul ciclului la echipele lor: Antonio Blanco de la Alaves și simbolul lui Atletico Madrid, Koke, care nu exclude varianta de a se retrage chiar de la clubul său de suflet.
Joao Felix, gata să revină în fotbalul european
Pe lista atacanților se află și Brahim Díaz. În fotbalul spaniol, alte nume importante cu contracte pe cale să expire sunt Sergio Camello, German Valera, Borja Mayoral, Chidera Ejuke și Ante Budimir.
Fratele mai mic al lui Kylian Mbappe, Ethan Mbappe, este și el la un pas de despărțirea de Lille în vara viitoare. Peste Ocean, sud-coreeanul Heung-Min Son ar putea părăsi liber de contract gruparea Los Angeles, iar în America de Sud, brazilianul Pedro traversează o situație similară la Flamengo.
În Arabia Saudită, João Felix se profilează drept una dintre cele mai atractive oportunități din mercato, beneficiind de un interes masiv. Deși aventura europeană a lăsat opinii împărțite, cifrele portughezului din campionatul saudit sunt remarcabile, iar tinerețea îi lasă loc de afirmare la cel mai înalt nivel.
O destinație viabilă pentru magicianul portughez ar putea fi Serie A, unde o situație identică o trăiește Paulo Dybala la Roma. „La Joya” este aproape de o premieră în carieră: plecarea definitivă din fotbalul italian.
În Anglia, Jean-Philippe Mateta este unul dintre cei mai curtați atacanți, Manchester United monitorizându-i atent situația. Vârful francez apără culorile lui Crystal Palace, însă toate indiciile converg către o despărțire iminentă de „Selhurst Park”.
{{text}}