Marc Marquez (33 de ani), campionul en-titre al Moto GP, a obținut 32 de puncte în Marele Premiu al Qatarului, după ce a ajuns în partea finală a cursei la o frecvență cardiacă de 190 de bătăi pe minut!
Înaintea ultimelor două Mari Premii din Moto GP, Marc Marquez, deținătorul titlului, are 60 de puncte în fața compatriotului Jorge Martin în clasamentul general al piloților. Septuplul campion a mărit diferența în weekend-ul 7-8 noiembrie, pe circuitul Lusail, obținând 20 de puncte pentru locul 2 din cursa de duminică, atunci când a sosit în urma italianului Marco Bezzecchi, și 12 pentru victoria la sprint de sâmbătă.
Toate acestea s-au petrecut însă grație părții mintale, care este „mai bună ca oricând”, după cum spunea chiar Marc, dar și cu un efort fizic ieșit din comun. În timpul turului de onoare, s-a observat că la un moment dat s-a sprijinit de motocicleta sa Ducati, cu gesturi care revelau oboseala.
Ajuns lângă cei din echipa sa, înainte de urca pe podium, a admis imediat că „a fost foarte greu”. În acel moment, era deja conștient că ajunsese la un puls de 190 de bătăi pe minut spre finalul întrecerii.
Marc Marquez: „Au trecut zece ani de când nu mai atinsesem asemenea frecvență cardiacă”
„Eram complet epuizat la final, golit de tot. Dar dacă te lupți pentru un titlu mondial, trebuie să dai totul, iar eu asta am făcut”, a declarat el. Odată ajuns acasă, la Madrid, din Qatar, ibericul a publicat pe story-ul de pe Instagram o imagine cu un grafic în care este vizibil ritmul său cardiac din ultimele tururi, notând că „au trecut zece ani de când nu mai atinsesem asemenea frecvență cardiacă”.
Marc Marquez și imaginea în care apare pulsul de 190 atins în MP al Qatarului Foto: Instagram Story„În ultimele două tururi inima îmi bătea cu atâta putere încât mi se părea că o să-mi sară din piept”, a dezvăluit Marquez. Nu a fost însă singurul care a suferit pe parcursul Marelui Premiu al Qatarului. Împărtățind informația legată de puls cu cei din echipa Ducati, Marco Rigamonti, directorul tehnic, a replicat prompt: „Și noi la fel”.
Gigi Dall’Igna, directorul general al Ducati Corse, a analizat pe pagina sa de LinkedIn parcursul lui Marquez pe circuitul Lusail, lăudându-i evoluția. „Am fost martorii unei curse foarte inteligente, dintre cele care certifică în mod definitiv maturitatea, experiența și talentul autentic al unui campion complet, capabil să facă diferența mereu și în orice loc”, a scris Dall’Igna.
„Marc știe exact ce trebuie să facă și cum să-și moduleze abilitățile, alegând focusul adecvat nu doar pentru o cursă anume, ci pentru momentul exact, evaluând exact nu doar propria situație, ci și pe cea a adversarilor”, a mai evidențiat oficialul, care a accentuat și că misiunea nu este încheiată.
Marc Marquez se poate încorona deja în Portugalia
„Suntem foarte aproape de încă o mare bucurie, dar întâi trebuie să o ducem la capăt în cea mai bună formă posibil. Doar atunci vom putea privi în urmă pentru a aprecia ce am făcut până acum”, a încheiat.
Următorul Mare Premiu, cel al Portugaliei, de la Portimao (20 – 22 noiembrie), poate decide lupta pentru titlu. Dacă Marc se impune, devine automat campion mondial din nou, pentru a opta oară în Moto GP și a zecea per total. Și alte rezultate îl pot duce acolo, dar în combinație cu cele ale adversarilor. Cu 14 puncte din cele 74 puse în joc în Portugalia și Valencia, însă, totul e rezolvat.
Marc Marquez în MP al Qatarului 2026 Foto: Imago Images„E posibil, dar fără grabă", își proclamă Marc Marquez intențiile conservatoare. „Mi-am asumat multe riscuri în cursele recente, iar acum vreau să văd de câte puncte am nevoie. În Portimao e posibil să fie condiții dificile, chiar critice, trebuie să studiez aceste elemente și să adun puncte", a conchis el.
Dacă nu va reuși în Portugalia, în rămâne Marele Premiu al Valenciei (27 – 29 noiembrie) pentru lovitura finală.
Clasamentul general al piloților
- 1. Marc Marquez (Spania, Ducati Lenovo Team) 431p
- 2. Jorge Martin (Spania, Aprilia Racing) 371
- 3. Marco Bezzechi (Italia, Aprilia Racing) 357
- 4. Pedro Acosta (Spania, Red Bull KTM Factory) 309
- 5. Ai Ogura (Japonia, SuperFile Trackhouse) 294
- 6. Fabio Di Giannantonio (Italia, Pertmanina Enduro VR46) 282
{{text}}