Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

CFR Cluj, victorie contra echipei lui Mihai Iosif » Marius Șumudică anticipează „cel mai important meci de când sunt la Cluj”

Jucătorii CFR-ului, sărbătorind golul marcat de Ervin Omic / foto: Facebook @ Fotbal Club CFR 1907 CLUJ

Articol de Daniel Grigore   —  sâmbătă, 14 noiembrie 2026

CFR Cluj a învins astăzi, într-o partidă amicală, divizionara secundă ASA Târgu Mureș, scor 2-0. Antrenorul Marius Șumudică (55 de ani) a comentat partida.

Astăzi, la Cluj-Napoca, CFR a primit vizita divizionarei secunde ASA Târgu Mureș, locul 17 în „B”.

Echipa antrenată de Marius Șumudică s-a impus cu 2-0, ambele goluri marcate în prima parte. Ervin Omic a punctat în minutul 31 din lovitură liberă, iar Andres Șfaiț a stabilit scorul final înaintea pauzei, minutul 44, cu un șut din afara careului, conform clubului din Gruia.

CFR Cluj, victorie cu 2-0 în amicalul cu ASA Târgu Mureș


În minutele de final, Marius Șumudică și-a lăsat echipa în 10 oameni, pentru a antrena și scenariile de joc în inferioritate numerică.

  • Echipa de start a CFR-ului: Tordai, Kun, Kresic, Saca, Simao, Cristian, Ziblim, Omic, Omrani, Sfait, Dumas

  • Au mai jucat: Gal (46'), Țîrlea (46'), Barrios (54'), Miclăuș (46'), Masic (54'), Buș (46'), Sula (54')

După meci, antrenorul CFR-ului s-a declarat „mulțumit în mare parte”, mai ales pentru că a putut urmări la treabă o parte dintre jucătorii cu puține minute.

„Eu îmi doresc să câștig fiecare joc, pentru echipă înseamnă enorm să câștigi, mai ales că sunt jucători care au jucat foarte puțin și au nevoie de încredere. O victorie te ajută ca încredere și minute. Am preferat ca în ultimele 25 de minute să rămânem în 10 oameni, să jucăm în 10 oameni ca să vedem cum se descurcă.


Sunt mulțumit în mare parte, dar încă suntem departe de ceea ce trebuie să fim. Am întâlnit o echipă ambițioasă. Ce să zic? O sâmbătă plăcută.

Am luat și copii din Academie, sunt mulțumit de modul în care se prezintă. Nu pot sta, am obosit ca la un meci oficial. Cert este că CFR, în momentul de față, are jucători care vin din urmă. Asta înseamnă mult. Dar trebuie antrenați, mi-e și mie foarte greu să le dau minute în momentul în care am 30 și ceva de jucători la antrenament. Astăzi a fost o oportunitate pentru ei și nu m-au dezamăgit”, a afirmat Șumudică.

Marius Șumudică: „Meciul cu Oțelul, cel mai important de când am venit la Cluj”

Privind către următorul meci oficial, cu Oțelul pe 21 noiembrie, Șumudică a spus că „pentru mine, este cel mai important meci de când am venit la Cluj. Cel mai important, fiindcă dacă stau să mă iau după zvonurile care apar despre depunctare, și pot fi veridice, orice meci pentru noi, din momentul de față, este vital.

Atunci, trebuie să câștigăm 3 puncte. Cum o vom face, vom vedea. Nu putem câștiga, luăm un punct, dar trebuie să punem ceva la zestre. Dacă nu băgăm nimic în traistă, la sfârșit, când se trage linia, o să fie groasă, dacă aceste zvonuri vor deveni realitate”.

Marius Șumudică: „Obiectivul, 3 puncte cu Oțelul. Să înțeleagă și jucătorii”

„Echipa a crescut de când am venit, am făcut niște puncte nesperate, am crescut și din punct de vedere fizic. Asta mă bucură cel mai mult, fiindcă la relații de joc și ceea ce înseamnă unitatea grupului... Sunt chestiuni de durată. Sunt jucători străini, de diferite naționalități.

Pe mine mă interesa factorul fizic, să putem să ne batem. În momentul în care ai putut să te bați cu FCSB, Dinamo, Petrolul, cu Craiova de la egal la egal, chiar dacă ai o partitură mai defensivă, pentru mine asta nu poate decât să mă bucure.

Obiectivul meu este să luăm 3 puncte cu Oțelul. Va trebui să înțeleagă și jucătorii, le-am spus de astăzi. Marea majoritate a titularilor s-au antrenat, au făcut antrenament separat, cu parametri de joc, antrenament destul de greu. Am făcut cu ei la 10:00, apoi am venit, am pregătit meciul și acum merg să mă odihnesc, că am înghețat. Patru ore de strigăte, de stres, te consumă”, a completat antrenorul CFR-ului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.