Bucureștiul a fost ud sâmbătă seara, cu abur deasupra șantierelor, cu proteste, steaguri și oameni ieșiți în stradă pentru tot felul de nemulțumiri. Pentru națională ne amânăm puțin protestul. Concluzii la cald după România - Polonia 2-0.
România ștearsă de patina timpului, care ne-a pus în față, timp de patru meciuri, sărăcia perspectivei, și-a amintit de fotbalul pe care-l poate juca și i-a ieșit.
Nu am descoperit vreo rețetă nouă. Ne-am ținut de polonezi cât am putut, am avut momente în care am părut că ne întoarcem la partidele precedente și ne-am regăsit într-un final. Nu e puțin lucru.
8 concluzii după România - Polonia 2-0
1. România trebuie să-și mănânce puiul cu mâna. Asta e! Să muncească mai mult, să accepte că avem o singură carte de jucat și aceea e contraatacul. Să-l jucăm! Să alergăm, să ne folosim de viteza lui Man. Fotbalul direct, pornit din suferință, nu este inferior. Sunt lucruri simple de care trebuie să ne ținem, pentru că ipoteza talentului primit în dar e falsă.
2. În ritmul reprizei secunde, Bîrligea a adus fix ce lipsea atacului: simțul momentului. Nu e vorba doar despre alergare, ci despre felul în care își calculează pașii, simte tempo-ul, știe când să plece și când să dea drumul la minge. La acțiunea celui de-al doilea gol, a făcut exact ce trebuia pentru ca Man să poată finaliza.
3. Rațiu a dezamăgit din nou. Scriam după meciul tur că Zalewski ar trebui să fie un exemplu pentru fundașul nostru, întrucât Polonia a înțeles cum să-i exploateze calitățile și cum să-i acopere vulnerabilitățile, pe acea poziție. Rațiu a fost depășit atât de Zalewski, cât și de debutantul Kubiak. Pare efectiv incapabil să se coordoneze în dinamică, iar faultul la golul anulat al lui Coman a fost încă o mostră a dezordinii sale.
4. Golurile ne-au scos și dintr-o altă boală, teoria diletantistă a lui „a fost sau nu a fost”. După reușita anulată a lui Coman, puteam rămâne blocați într-o dezbatere despre mâna lui Rațiu, despre fault, despre VAR, despre interpretări. Ne pricepem extraordinar în a ne duce veacul în asemenea discuții.
5. Nu l-am înțeles pe Florinel Coman nici la întoarceri, nici cu mingea la picior, nici fără ea. Ruta Eissat - Coman a funcționat în anumite momente, mai ales în prima parte, dar jocul lui Florinel s-a rupt mai departe. Cu Cicâldău s-a călcat de multe ori pe picioare, iar acțiunile au rămas fără continuare. Are nevoie urgentă de un alt club.
6. A fost o presiune mare. În toate aceste patru meciuri din Liga Națiunilor, Hagi s-a aruncat pe platforma idealurilor sale. Ne-a propus să ajungem dincolo de locul unde ochiul uman se întrerupe, numai că acolo nu e nimic. Selecționerul pare uneori refugiat în nostalgia unui fotbal care nu mai există, în propriile obsesii și în convingerea că trebuie să ajungem neapărat la o formă superioară de exprimare. După patru meciuri în care am jucat de fiecare dată altceva, e momentul să rămânem fideli abordării câștigătoare. Cineva să-l convingă!
7. Respect celor prezenți pe stadion! Aproape 40.000 de spectatatori după patru eșecuri grele care au dat dovadă de multă răbdare. Naționala României rămâne un etalon de măsură al amarului, dar victoria aceasta ar trebui să ne lase cu ceva mai folositor decât bucuria de-o seară. Setea de succes e atât de mare încât suporterii pot digera un joc la așteptare.
8. Drăgușin are ceva din Van Dijk? Da, poate ceva din junioratul lui. Unele comparații care circulă înaintea meciurilor fac parte dintr-un bruiaj foarte toxic fotbalului nostru. Actori ai zgomotului, cu mult timp liber, care-și hrănesc ego-ul cu declarații șocabile. Radu a făcut un joc decent spre bun, mare lucru!
{{text}}