Sebastian Szymanski (27 de ani), integralist în duelul România - Polonia 2-1, a comentat duelul de pe Arena Națională din etapa #5 din Liga Națiunilor.
Fotbalistul polonez legitimat la Rennes a fost dur în exprimare și a criticat toată echipa. „Am făcut greșeli copilărești”, spune mijlocașul central al polonezilor. De asemenea, fotbalistul a vorbit și despre absența lui Piotr Zielinski: „Lipsa lui a lăsat un gol imens”.
Sebastian Szymanski: „Am făcut greșeli copilărești și am primit un gol stupid”
„Consider că am făcut un meci slab per total. A doua repriză a fost printre cele mai modeste ale noastre. Nu ne putem permite să pierdem baloane și să primim goluri în acest mod. Primul avertisment a venit la faza golului lor anulat de VAR, moment în care ar fi trebuit să ne trezim. Am reacționat prea târziu, iar reușita noastră nu a fost de ajuns pentru a egala.
Am făcut greșeli copilărești, iar la acest nivel ele sunt imediat taxate. Nu este prima dată când le facem. La cel de-al doilea gol, adversarul a scăpat singur pe contraatac, ceea ce este de neacceptat.
Am primit un gol stupid și nu am mai avut timpul necesar pentru a reveni. Am avut ghinion. La acest nivel micile detalii fac diferența, iar noi am pierdut tocmai din cauza lor”, a spus fotbalistul polonez, conform sport.pl.
Lipsa lui a lăsat un gol imens. Piotr Zielinski are o calitate fantastică, ne ajută la construcție, oferă pase decisive și înscrie. Toată lumea a simțit lipsa unui om care să își asume responsabilitatea pe faza ofensivă grație tehnicii sale. Sper să fie apt pentru duelul cu Suedia și îi doresc multă sănătate
În ceea ce privește jocul meu alături de Wiktor Nowak, este greu de tras o concluzie imediat după o înfrângere; vom revedea partida pentru a analiza lucrurile
-Sebastian Szymanski, integralist în Romania - Polonia
{{text}}