Lukasz Szukala, fotbalist polonez cu peste 100 de meciuri în Liga 1, a analizat România - Polonia, scor 2-1, meci din Liga Națiunilor.
După ce aseară a fost prezent în tribunele Arenei Naționale pentru a urmări meciul, astăzi polonezul a fost prezent la un turneu de padel, „Turneul Artiștilor - Charity Padel Cup”. De acolo a vorbit pentru GSP și a numit remarcații săi din partida de pe cel mai mare stadion al țării.
Lukasz Szukala: „Soția se bucură, dar pentru mine este puțin mai nasol”
„Felicitări României pentru meciul de aseară. În casă acum soția se bucură, dar la mine este puțin mai nasol. Au fost peste noi, au meritat. După puțin ghinion în Polonia când au pierdut cu 6-0, acum și-au luat revanșa și în repriza a doua a fost o Românie foarte bună. A câștigat meritat.
Nu vreau să intru în detalii, dar Bîrligea a schimbat multe când a intrat. Agresivitate, după care a venit șansa mare pe greșeala de apărare a polonezilor. S-a simțit un colectiv bun. Am fost și la stadion, a fost o atmosferă incredibilă.
După primul gol anulat, a explodat stadionul și reacția echipei României a fost fantastică pentru că a continuat să pună presiunea, iar Polonia a căzut. Ultimul minut a fost o șansă de 2-2, dar România a meritat cele trei puncte.
Drăgușin și Coubiș sunt doi fundași foarte buni și foarte puternici. Au nevoie de meciuri împreună, să se sincronizeze. Românii stau foarte bine pe partea de fundași centrali în viitor.
Mi-a plăcut Dennis Man, dar mie mereu mi-a plăcut de el. Coman a fost foarte agresiv în prima repriză. E un jucător extrem de talentat și este și matur acum. A avut agresivitate. Și Bîrlligea a intrat bine. S-a schimbat dinamica și s-a văzut că a adus un plus”, a spus Lukasz Szukala.
Soția lui Lukasz Szukala este Raluca Hogyes. Aceasta a fost model, iar în prezent este coprezentator la emisiunea Liga Digi Sport, alături de Dan Filoti.
Lukasz Szukala a jucat în fotbalul românesc la Gloria Bistrița, U Cluj, Petrolul și FCSB. Cele mai multe meciuri le are pentru FCSB: 101, 13 goluri și 3 pase decisive. A câștigat cu formația roș-albastră trei titluri, o Cupă a României, o Supercupă și o Cupă a Ligii.
Din 2012 până în 2015 a fost legitimat la FCSB, înainte să plece la Al Ittihad. Szukala are 17 meciuri și un gol la naționala Poloniei.
Ne-am strâns aici pentru că e pentru o cauză nobilă. E foarte important. Felicitări întregii echipe pentru că au venit cu ideea asta. Vrem să ajutăm unde putem și este cel mai important lucru. Padelul e frumos pentru că el conectează lumea. Este un sport foarte amuzant. Joc de doi ani deja. Jucam tenis, dar acum joc padel. E distractiv și îl recomand tuturor. E mereu bună mișcarea
-Lukasz Szukala
{{text}}